George Enescu, omagiat prin 22 de evenimente culturale la Stockholm, la 140 de ani de la nașterea marelui compozitor român

2 luni in urmă 27

Personalitatea lui George Enescu (1881-1955) va fi marcată la Stockholm, pe 19 august, prin 22 de evenimente culturale, transmite News.ro.

Pe 19 august se împlinesc 140 de ani de la naşterea marelui compozitor român. 2021 este şi anul în care ICR Stockholm sărbătoreşte 15 ani de existenţă în spaţiul scandinav.

Seria de activităţi începe joi, 19 august, prin expoziţia outdoor „Enescu 140″, la Ambasada României în Regatul Suediei.

Evenimentele din capitala suedeză dedicate lui George Enescu vor fi deschise joi, de la ora 18.00, la sediul Institutului Cultural Român din Stockholm, de ambasadorul României în Regatul Suediei, Iulian Buga şi de directorul ICR Stockholm, Bogdan Popescu. Expoziţia „Enescu 140″ include 20 de panouri – fotografii şi texte privind viaţa şi opera marelui compozitor român, în limba engleză. Curatorii evenimentului expoziţional sunt Adina Sibianu şi Irina Niţu, panourile fiind concepute grafic de artistul Horia Niţu. Expoziţia va rămâne deschisă până la 1 decembrie.

Violonistul Valentin Şerban va susţine în aceeaşi zi, pe 19 august 2021, la sediul ICR Stockholm, un recital pentru a marca debutul evenimentelor dedicate lui George Enescu în Suedia. Din programul recitalului, care va începe la ora 18.00 (ora Suediei), fac parte lucrările Partita nr. 2 in re minor de Johann Sebastian Bach, Sonata nr.3 „Ballade” de Eugène Ysaÿe, Lăutarul de George Enescu, Nel cor più non mi sento de Niccolò Paganini. Valentin Şerban a câştigat Premiul I al Secţiunii de Vioară la Concursul Enescu 2021. Artistul, în vârstă de 31 de ani, a concertat în România, Franţa, Germania, Austria şi Italia.

De asemenea, între 28 august şi 26 septembrie vor fi videoproiectate 20 de concerte din cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, gratuit, în regim de livestream, la sediul ICR Stockholm, în urma unui parteneriat realizat de reprezentanţă cu Festivalul „George Enescu”.

Festivalul Internaţional „George Enescu”, un brand de ţară pentru România, ajunge, astfel, şi în Suedia, prin transmisiunile preluate la sediul ICR Stockholm. Este prima dată, în ultimul an, când sediul reprezentanţei îşi deschide porţile pentru evenimente cu public, după perioada restricţiilor din timpul pandemiei.

Aflat în acest an la cea de-a 25-a ediţie, Festivalul are sloganul „O istorie din iubire”. Dirijorul Vladimir Jurowski este, începând cu anul 2017, directorul artistic al Concursului şi Festivalului Internaţional „George Enescu”, alături de preşedintele onorific, maestrul Zubin Mehta. Concursul şi Festivalul „George Enescu”, organizate de Artexim, sunt iniţiative culturale ale Guvernului României. Festivalul se află sub înaltul patronaj al preşedintelui României.

Participarea publicului la sediul ICR Stockholm (Skeppsbron 20), atât la recitalul lui Valentin Şerban din data de 19 august, cât şi la concertele transmise din Festivalul „George Enescu”, în perioada 28 august – 26 septembrie, se face doar în limita locurilor disponibile, numai pe bază de rezervare, la adresa de email: [email protected]

Purtarea măştii este obligatorie. ICR Stockholm va pune la dispoziţia publicului măşti şi dezinfectant şi va respecta regulile de distanţare socială.

Festivalul „Enescu” 2021 oferă acces la concertele sale şi în varianta online, pentru publicul din întreaga lume, în sistem pay-per-view.

Sursa foto: Facebook Filarmonica de Stat Sibiu

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă