George Călinescu – viața și operele criticului literar

2 luni in urmă 1

George Călinescu este considerat unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile. Citește povestea de viață și care sunt operele celebre scrise de Călinescu.

Alături de Titu Maiorescu și Eugen Lovinescu, George Călinescu a fost unul dintre cei mai de seamă critici literari. Academician român, istoric literar, publicist și scriitor, Călinescu este și unul dintre cei mai cunoscuți autori canonici din literatura română.

Biografie George Călinescu

S-a născut la 19 iunie 1899, cu prenumele adevărat în actele de stare civilă “Gheorghe”, George Călinescu a fost fiul lui Gheorghe și Maria Vișan. A fost crescut de impiegatul CFR Constant Călinescu și soția sa, Maria, în casa cărora mama băiatului lucra ca menajeră.

Întreaga familie împreună cu menajera se mută la Botoșani, apoi Călinescu este transferat la Iași, acolo unde Gheorghe Vișan, viitorul scriitor, a fost înmatriculat la “Școala Carol I”, de pe lângă “Liceul Internat”.

În anul 1907, Maria Vișan, mama sa naturală, este acceptată ca soții Călinescu, care nu aveau copii, să-l înfieze. De acum el se numește Gheorghe Călinescu, nume pe care și l-a păstrat pe parcursul vieții, însă prenumele său în exprimarea orală cât și în scris a fost George. O formă incorectă, dar tolerată și acceptată până la urmă.

G. Călinescu s-a mutat la București în 1908, an în care s-a înscris și la gimnaziul „Gheorghe Șincai.” A urmat Facultatea de Litere și Filozofie din București și și-a luat licența în litere în 1923 cu teza de licență “Umanismul lui Carducci”.

A devenit profesor de limba latină la mai multe licee bucureștene și timișorene, apoi a plecat la Roma pentru o perioadă de doi ani cu o bursă pentru “Școala română din Roma”, instituție de propagandă culturală românească.

În 1926, George Călinescu citește pentru prima oară la cenaclul lui Eugen Lovinescu “Sburătorul” și începând cu anul 1931 devine cronicar la revista “Viața Românească”. Tot în această perioadă se căsătorește cu Alice Vera, fiica unor mici proprietari bucureșteni, iar întreg episodul primei întâlniri este descris cu lux de amănunte în romanul “Cartea nunții”.

A realizat studii fundamentale despre mari scriitori români precum Ion Creangă sau Mihai Eminescu, iar după anul 1945, Călinescu publică studii și eseuri privind literatura universală. Editează revistele “Sinteza” în 1927, în colaborare cu alți scriitori, și alte două numere din revista sa personală “Capricorn” în1930.

În 1936 George Călinescu devine doctor în litere la Universitatea din Iași cu o teză despre “Avatarii faraonului Tla”, o nuvelă postumă a lui Mihai Eminescu, descoperită și pusă în valoare pentru prima dată de el.

Colaborări în revistele literare

În 1926 debutează cu versuri în “Universul literar”, din 1927 colaborează la “Viața literară” și “Gândirea”.

În perioada 1933 și 1934 a făcut parte din comitetul de conducere al revistei “Viața românească”, revista înființată, la Iași, în 1906.

La București colaborează cu “Revistă a Fundațiilor Regale”, condusă de Alexandru Rosetti și de Camil Petrescu, până în 1947, anul abdicării regelui și al desființării revistei.

Fondează la Iași “Jurnalul literar” în 1939. A condus revistele “Jurnalul literar” și “Lumea” și ziarele “Tribuna poporului” și “Națiunea”.

După 1947 publică în revistele “Gazeta literară” și “Contemporanul”. A mai colaborat la revistele “Roma” și “Sburătorul”.

Activitatea de critic literar

A publicat monografii, în volume separate, consacrate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Filimon, Grigore Alexandrescu în perioada 1932-1962, dar și numeroase alte studii, eseuri, biografii romanțate și mii de cronici literare în zeci de reviste din perioada antebelică și interbelic și după aceea, până în anul morții, în 1965.

În anul 1964 se îmbolnăvește, suferă de o ciroză hepatică, iar la 12 martie 1965, George Călinescu se stinge din viață.

Opere scrise de George Călinescu

Proză

“Cartea nunții”(1933); “Enigma Otiliei” (1938); “Trei nuvele” (1949); “Bietul Ioanide” (1953); “Scrinul negru” (1965).

Studii de estetică și literatură universală

“Principii de estetică” (1939); “Impresii asupra literaturii spaniole” (1946); “Sensul clasicismului” (1946); “Studii și conferințe” (1956); “Scriitori străini” (1967); “Ulysse” (1967); “Poezie”; “Poesii” (1937); “Lauda lucrurilor” (1963).

Teatru

“Șun, mit mongol sau Calea neturburată” (1940); “Ludovic al XIX-lea” (1964); “Teatru” (1965).

Istorie și critică literară

“Viața lui Mihai Eminescu” (1932); “Opera lui Mihai Eminescu” (1934); “Viața lui Ion Creangă” (1938); “Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941); “Istoria literaturii române. Compendiu” (1945); “Universul poeziei”(1947); “Nicolae Filimon” (1959); “Gr. M. Alecsandrescu” (1962); “Ion Creangă” (Viața și opera) (1964); “Vasile Alecsandri” (1965).

Opere incluse în programa pentru Bacalaureat de George Călinescu

“Enigma Otiliei”; “Bietul Ioanide”.

“Enigma Otiliei” de George Călinescu

„Enigma Otiliei” este un roman de tip balzacian scris în anul 1938 de George Călinescu în care portretizarea personajelor se face prin tehnica balzaciană a descrierii mediului și fizionomiei.

Autorul arată un interes pentru procese psihice derivate, dar care au la bază ereditatea și mediul. Potrivit temelor folosite, romanul este balzacian și citadin, aspect al modernismului lovinescian.

Romanul “Enigma Otiliei” este alcătuit din douăzeci de capitole și este construit pe mai multe planuri narative, care urmăresc destinul mai multor personaje și conferă dimensiunea celor două conflicte.

Acțiunea romanului este redată prin înlănțuire și este completată cu inserția unor micronarațiuni. Cartea a fost adaptată pentru prima dată în 1972 sub numele de “Felix și Otilia”.

Sursă foto: Shutterstock.com

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă