Gazprom amenință că taie gazele în Republica Moldova pentru că nu ar fi fost plătită factura / Anunțul rușilor, cu o zi înainte de vizita decisivă a Maiei Sandu la București

1 săptămână in urmă 26

Compania rusă de stat Gazprom a notificat Republica Moldova că va întrerupe în 48 de ore înteruperea furnizării de gaze naturale din cauza presupusei neplăți a unei facturi, potrivit presei ruse. Amenințarea companiei controlate de Kremlin vine exact cu o zi înainte ca președinta Moldovei, Maia Sandu, să vină într-o vizită la București, în care va discuta despre noul ajutor financiar dat de România.

Ajutorul financiar – atât împrumuturi, cât și fonduri nerambursabile, vor fi condiționate însă de un calendar strict de reforme care ar apropia Moldova de UE și, implicit, ar îndepărta-o de zona de influență a Rusiei.

Președintele Consiliului de administrație al companiei „Moldovagaz” Vadim Ceban a confirmat pentru publicația Newsmaker de ultimatumul dat de Gazprom. „Confirm că am fost informați oficial. Este vorba despre plata gazului pentru luna octombrie și jumătate din plata pentru noiembrie. S-a produs o separare, întrucât, pentru octombrie, în tarif prețul de achiziție a constituit 150 de dolari, iar noi cumpăram cu 800 de dolari. Lucrăm asupra problemei. Este o prevedere inclusă în protocolul pe care l-am semnat cu Gazprom”, a declarat Vadim Ceban pentru Newsmaker.

Un reprezentant al Gazprom, Serghei Kuprianov, a declarat la televiziunea rusă de stat că ”termenul de achitare (a facturii – n.red.) este astăzi 22, noiembrie. Plata nu a fost făcută. În legătură cu acest fapt, Gazprom a anunțat partea moldovenească că peste 48 de ore furnizarea gazului în Moldova va fi sistată”, a adăugat oficialul. (Sursa/Gazprom Facebook)

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă