Gary Neville, fostul fotbalist al lui Manchester United, a ajuns la o avere de 80 de milioane de euro, după ce s-a implicat în 66 de afaceri!

2 luni in urmă 15

Gary Neville și-a mărit averea până la impresionanta sumă de 80 de milioane de euro, după ce s-a implicat în peste 60 de afaceri, conform unor rapoarte financiare.

Fostul fundaș al lui Manchester United, ajuns la vârsta de 46 de ani, este celebru pentru postul său de expert de la Sky Sports și pentru că deține un pachet de acțiuni la clubul de fotbal Salford City.

Gary Neville nu a fost doar un fotbalist tenace, ci si unul extrem de inteligent. Calitățile sale le-a folosit, după ce s-a retras, în domeniul afacerilor și acum a ajuns să posede o avere uriașă, de peste 80 de milioane de euro. Acest lucru a fost dezvăluit într-un raport oficial al celor de la Companies House.

Gary Neville a fost implicat în peste 66 de companii, din diverse domenii de activitate, și are o avere uriașă

Cu toate acestea, unele dintre firmele la care s-a implicat Gary Neville sunt acum închise și nu mai au activitate economică.

Portofoliul afacerilor lui Gary Neville include restaurante, producție de film, agenții de proprietăți imobiliare și implicarea în activități eco.

Afacerea sa cu hoteluri are proprietăți de peste 20 de milioane de euro, în timp ce o companie de dezvoltare imobiliară fondată de fostul star al lui United are un patrimoniu de peste 10 milioane de euro.

Documentele menționate anterior arată că restul firmelor sale dispun de proprietăți de peste 50 de milioane de euro.

E partener cu Ryan Giggs, fostul său coleg

În portofoliul lui Neville se află Hotel Football and Stock Exchange Hotel, pe care îl deține împreună cu fostul coechipier de la Manchester United, Ryan Giggs.

Anul trecut, perechea a pus cu generozitate camerele la dispoziția lucrătorilor NHS (Serviciul Național de Sănătate britanic), care luptau în războiul cu COVID-19.

Echipa de fotbal a lui Neville, Salford City FC, a îndurat o săptămână dură, după ce fostul jucător de pe Old Trafford l-a demis pe managerul Richie Wellens, pe care abia îl numise la începutul acestui sezon.

Un alt fost mare internațional englez Jamie Carragher, coleg de emisiune cu Gary Neville, nu a ratat ocazia de a râde de fostul fundaș al „diavolilor roșii” pentru comportamentul său de patron de echipă.

The post Gary Neville, fostul fotbalist al lui Manchester United, a ajuns la o avere de 80 de milioane de euro, după ce s-a implicat în 66 de afaceri! appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă