Galaţi: Ambulanţier înjunghiat de un pacient

3 săptămâni in urmă 19

Un angajat al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Galaţi a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat în abdomen de pacientul de 78 de ani pe care îl transporta, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al SAJ, Mihai Polinschi. Potrivit acestuia, agresiunea s-a produs când pacientul, aflat pe targă, a fost predat de către echipajul ambulanţei la căminul de bătrâni în care era internat. Ambulanţierul este internat în spital. "Va sta sub urmărire câteva zile, a fost înjunghiat în abdomenul inferior, nu i-a pus viaţa în pericol, dar putea fi mult mai rău. Agresorul l-a înjurat pe ambulanţier şi apoi l-a atacat cu un obiect ascuţit. Pacientul a reacţionat în momentul în care i s-au eliberat curelele de la targa pe care se afla. Are o cicatrice post operatorie şi este diagnosticat cu demenţă", a spus Mihai Polinschi. Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal şi continuă cercetările pentru aflarea împrejurărilor în care s-a produs agresiunea. AGERPRES/(AS - autor: Dan Paic, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă