Gabriela Firea refuză şi ea invitaţia la dialog a lui Florin Cîţu: „O fumigenă prin care vrea să atragă atenţia românilor pe care i-a numit terorişti”

2 săptămâni in urmă 2

Gabriela Firea susţine că dacă prim-ministrul ar fi vrut cu adevărat să se consulte cu PSD, ar fi putut-o face cu mult timp în urmă, social-democraţii încercând în mai multe rânduri să ofere soluţii guvernului, care a refuzat constant să le adopte sau măcar să le asculte.

„Cei doi care îi chinuie pe români cu incompetența și haosul de la guvernare! Sunt rupți de realitate, urmăresc doar scopuri personale si politice! Pentru ei, viața românilor de rând este amestecată printre cifre. Cifre pe care tot ei le măsluiesc! După cum a recunoscut alt geniu din Carpați – ministrul catastrofă Voiculescu!

Iar acum, după ce s-au speriat de protestele care au avut loc în 24 de orașe, mimează dorința de consultări cu specialiștii noștri!

Dl Cîțu a uitat când ne jignea și ne transmitea că “nu ia prizonieri”!Groaznică declarație pentru un politician european!

Gabriela Firea: „Dacă dorea consultări, adresa invitaţia într-o formulă oficială”

Invitația este categoric una de complezență, ca să mimeze dialogul și să-și mai spele imaginea!

Dacă PNL avea intenții sincere, cerea consultări cu specialiștii PSD înainte de a dispune măsuri aberante și de a înfuria pe bună dreptate majoritatea românilor, nu după!

Și nu adresa verbal/public invitația, ci într-o formulă oficială.

Altfel, este doar o fumigenă menită să atragă atenția de la problemele românilor, pe care prim-ministrul a ajuns să îi numească teroriști!”, se arată în postarea Gabrielei Firea.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu: „Cerem înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind falsificarea datelor în pandemie”

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă