Gabriela Firea, avertisment crunt pentru cetățeni: „Scapă cine poate să ajungă la privat! Selecție naturală, ar zice cinicii de la guvernare!””

4 săptămâni in urmă 21

Fostul primar al Capitalei face acuzații dure cu privire la modul inuman în care autoritățile au decis evacuarea spitalului Foișor, transferând pacienții recent operați în alte spitale. Gabriela Firea avertizează că următorul spital care ar putea fi asediat de autorități este Spitalul Fundeni, subliniind faptul că pacienții cu alte boli nu vor mai avea unde să fie tratați.

Efectele devastatoare asupra pacienților după un an de pandemie

Fostul primar al Capitalei a transmis în cursul dimineții de astăzi un mesaj prin care dorește să atragă atenția asupra a ceea ce ar putea urma în București, într-un alt spital.

„Bună dimineață celor care nu cred că este o întâmplare evacuarea marilor spitale publice din Capitală, scoaterea cu forță a pacienților operați și trimiterea acasă a celor programați la intervenții chirurgicale. S-a început cu Spitalul Colentina, s-a continuat cu Carol Davila, a urmat Sfânta Maria iar acum Foișor. Tropăie indivizi diabolici de la putere să închidă și spitalul Fundeni!

Sper din suflet să nu o facă! Zeci de mii de pacienți cronici au rămas, într-un an de pandemie, fără îngrijire medicală, tratamente, legătură cu medicul curant. Guvernarea de dreapta a promis investiții în spitale, prevenție, o strategie performanță și umană în sănătate. Și, pentru că ei au eșuat, au zero rezultate, omoară toate investițiile publice în sănătate făcute anii anteriori”, a scris aceasta pe pagina sa de Facebook.

“Premierul și președintele vor deveni părtași la acest dezastru”

Gabriela Firea face acuzații grave la adresa Ministerului Sănătății, susținând că nu se dorește testarea și prevenția împotriva Covid-19, ci mai degrabă o închidere a spitalelor publice și transformarea secțiilor ATI în secții Covid, lăsând restul bolnavilor să se descurce după posibilități: fie aleg să meargă la privat, fie așteaptă să le vină sfârșitul acasă.

“Ce se întâmplă cu românii care au nevoie de spitale? Unii mor – suntem fruntași în topul țărilor în care cetățenii nu au mai avut acces la tratamente și au decedat-, alții se împrumută, își vând case și bunuri pentru tratamente în străinătate și la noi, la privat. Asta s-a dorit! Asta se îndeplinește! Subfinanțarea și închiderea cu forță a spitalelor publice! Scapă cine poate să ajungă la privat! Selecție naturală, ar zice cinicii de la guvernare!

Sunt pentru susținerea investițiilor și în rețele de sănătate private! Dar, pentru cine își permite. 5-10% din populația țării. Cu restul ce facem? Îi condamnăm la moarte, la degradarea permanentă a stării de sănătate?”, a declarat Gabriela Firea.

Sigur ați observat : Ministerul Sănătății nu este preocupat de prevenție, de testare, de accelerarea vaccinării, ci de închiderea spitalelor publice, pentru a le confisca terapiile intensive. Un model unic în lume de a lupta cu pandemia! Un model care pare desprins dintr-un scenariu de groază!

Dacă președintele și premierul nu fac ceva urgent cu sănătatea națiunii, vor deveni părtași la tot acest dezastru. A trecut mai bine de 1 an! Nu mai au nicio scuză! Tăcerile lor pot deveni mai vinovate decât acțiunile în sine pentru distrugerea sistemului public de sănătate din România.”, a concluzionat Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

The post Gabriela Firea, avertisment crunt pentru cetățeni: „Scapă cine poate să ajungă la privat! Selecție naturală, ar zice cinicii de la guvernare!”” appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă