Gabriel Simion, ultrasul care a ieșit victorios la alegeri, mesaj clar. „Da, sunt unul dintre acei tineri, nu mi-e rușine!”

2 luni in urmă 7

Gabriel Simion, ultrasul care este președintele partidului AUR, a transmis un mesaj clar după victoria de la alegeri.

Acesta a vorbit despre implicarea lui în gruparea „Uniți Sub Tricolor” și  despre susținerea pe care o arată echipei naționale a României.

Totodată, Gabriel Simion a făcut dezvăluiri despre pasiunea pe care o are pentru suportul rege și a dezvăluit cum a ajuns să meargă la meciurile de fotbal.

Gabriel Simion, ultrasul care a ieșit victorios la alegeri, mesaj clar

Am făcut și atletism. Am copilărit în Dristor și-mi plăcea să merg la meciurile Stelei. Nu mi-a mai ars însă de această echipă după ce a cumpărat-o Becali.

Nu mi-a mai ars însă, în general, de fotbal în scurt timp, atunci când am văzut că branduri naționale s-au vândut pe nimic unor privați, ca și în industrie, și nu mai exista dăruire din partea jucătorilor. Începusem să mă uit cu scârbă la fotbalul românesc. De prin 2002-2003 n-am mai ținut cu niciun club, dar, în schimb, am descoperit în profunzime lumea aceasta a suporterilor, care înseamnă pasiune și atașament.

Nu, nu sunt liderul (n.r Uniți Sub Tricolor)! Dar am participat la fondarea acestei structuri, pentru că naționala nu avea o susținere coagulată. Am mers cu UST alături de naționala de tineret la Euro U21 din Italia, unde am descoperit, în sfârșit, o echipă senzațională, care m-a făcut să iubesc din nou fotbalul. „Deșteaptă-te, române!” cântat pe stadionul semifinalei mi-a redat cheful și sensul pentru acest sport.

Sunt zeci de mii de tineri în peluze, care cântă și aprind torțe, fac atmosferă, descoperă un mod de viață în aceste subculturi. Da, sunt unul dintre acei tineri, nu mi-e rușine, un meci de fotbal se trăiește mult mai frumos în peluză. Nu mă dezic de ceea ce-mi place. Nu sunt perfect. În peluze circulă și idei bune, și idei rele. Iar una dintre cele bune e crearea de centre de juniori, care să ajute echipele naționale”, a spus George Simion, într-un interviu acordat pentru GSP.ro.

The post Gabriel Simion, ultrasul care a ieșit victorios la alegeri, mesaj clar. „Da, sunt unul dintre acei tineri, nu mi-e rușine!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă