Gabi Luncă – viața personală și melodiile artistei. S-a stins din viață la 82 de ani, în spital

1 săptămână in urmă 2


Gabi Luncă a murit vineri seară, la 82 de ani, potrivit unui anunţ făcut chiar de una dintre fiicele sale pe Facebook. Artista a fost diagnosticată cu COVID la începutul lunii martie şi era internată la ATI, la Spitalul Județean Ilfov. A avut o carieră de succes, a scos o mulțime de albume și de melodii des ascultate de publicul larg.


Gabi Luncă era una dintre cele mai apreciate artiste de muzică lăutărească și o prezență discretă pe micile ecrane. Chiar dacă a avut un succes uriaș în industria muzicală, dincolo de scenă a întâmpinat probleme, greutăți și multe suferințe.


I-a murit un copil chiar în ziua botezului


În tinerețe, artista își dorea mult să aibă un copil. Când în sfârșit a rămas însărcinată, de bucurie a băut puțin gin, nu mult, fără să știe că nu are voie. I s-a făcut rău și a simțit că pierde copilul, așa că i-a promis lui Dumnezeu că se va pocăi dacă o ajută: „Dacă nu mă voi pocăi, să-mi iei copilul!”. Aceasta a născut o fetiţă, dar promisiunea nu a respectat-o, iar la ceva timp micuței i s-a făcut rău. „Eu nu-i spusesem lui Onoriu de promisiunea pe care o făcusem când era să pierd sarcina. Oricine se uita la ea, o vedea ca pe oricare copil normal, dar de câte ori mă duceam eu să o iau în braţe se petrecea ceva inexplicabil. Cum apăream eu la pătuţul ei, fetiţa mea se schimba la faţă şi, din albă devenea pământie şi începea să devină agitată. Am înţeles că nu se manifesta aşa numai în prezenţa mea”, a povestit Gabi Luncă acum ani de zile. Fetița a murit chiar în ziua botezului.


Nicolae Ceaușescu i-a dărâmat o casă


Președintele Nicolae Ceauşescu i-a demolat casa din Piaţa Victoriei: "Şi astăzi, când trec prin acel loc în care s-a ridicat un bloc mare, simt o durere în inimă. Am locuit şapte dintre cei mai frumoşi ani ai mei.", spunea Gabi Luncă.


Gabi Luncă, mută în urma unui acccident


Câteva zile acesta nu a putut scoate o vorbă. Interpreta a rămas mută în urma unui accident de maşină. Alte 3 luni nu a cântat. Aşa a ratat un turneu în Israel. Tot atunci, era însărcinată cu Rebecca, fetiţa cea mică.


S-a operat de cancer la sân


În 2009 şi-a făcut un control la sân. Avea cancer. ”Pe 21 decembrie am fost operată la Spitalul Fundeni. Vă daţi seama cum a fost când mi-am revenit din operaţie şi am putut să mă uit în oglindă? Slăbită, cu o faţă de nerecunoscut, fără un sân? ”, declara Gabi Luncă.


Melodiile lui Gabi Luncă


De-a lungul anilor, Gabi Luncă a lansat o mulțime de albume și de melodii. Multe dintre ele sunt îndrăgite de public, multe sunt ascultate și acum la evenimente private.


<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/1CRMGV196Kw" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

Amintim aici: "Anii mei și tinerețea", "Dă, mamă, cu biciu-n mine", "Am crescut băieți și fete".


<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/pHnskDGAB9E" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

Cine a fost Gabi Luncă


Gabi Luncă s-a născut la data de 16 octombrie 1938, în comuna Vărbilău, județul Prahova.


În anul 1951 începe să cânte alături de tatăl său, Dumitru Luncă, violonist în cadrul Orchestrei Armatei din Ploiești. După anul 1953, Luncă devine solista orchestrei de muzică populară a Clubului Muncitoresc din Băicoi. Ea a devenit cunoscută încă de la 17 ani, când era angajată la Orchestra Flacăra Prahovei din Ploiești.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă