G20 rămâne extrem de concentrat pe lupta împotriva terorismului în Afganistan (Casa Albă)

1 săptămână in urmă 16

Liderii G20, reuniţi virtual marţi pentru a discuta despre situaţia din Afganistan, rămân "extrem de concentraţi" pe lupta împotriva terorismului, precum şi pe oferirea de ajutor umanitar acestei ţări, conform unui scurt comunicat despre reuniune difuzat de Casa Albă, transmite AFP. Reprezentanţii celor mai mari economii din lume, printre care preşedintele american Joe Biden, cărora li s-au alăturat reprezentanţi ai ONU şi Qatarului, un intermediar-cheie în Afganistan, "au discutat despre necesitatea de a rămâne extrem de concentraţi pe eforturile noastre antiteroriste, inclusiv împotriva ameninţărilor venite din partea SI-K", se arată în acest comunicat al SUA. Statul Islamic din Khorasan (SI-K), cel mai radical grup armat din Afganistan, s-a angajat, printr-o serie de atentate, într-o campanie de destabilizarea a regimului talibanilor. Gruparea a revendicat un atentat sinucigaş care a făcut cel puţin 55 de morţi, la 8 octombrie, într-o moschee şiită. Conform Casei Albe, G20 a mai evocat şi necesitatea de a garanta ieşirea din ţară, în securitate, a străinilor şi 'partenerilor afgani' care vor acest lucru. G20 şi-a reafirmat de asemenea promisiunea de a oferi ajutor umanitar în Afganistan "prin intermediul unor organizaţii internaţionale independente". Grupul vrea de asemenea "să promoveze drepturile fundamentale pentru toţi afganii, inclusiv pentru femei, fete şi persoanele din rândul minorităţilor". SUA, care au pus capăt în mod haotic în august celor 20 de ani de război în Afganistan, au promis că vor folosi "instrumentele diplomatice, umanitare şi economice" pe care le au la dispoziţie "pentru a răspunde la situaţia din Afganistan". Uniunea Europeană a anunţat marţi, în cadrul acestei reuniuni a G20, un program de ajutor pentru Afganistan în valoare de un miliard de euro. În paralel cu această reuniune virtuală, talibanii au avut marţi, în Qatar, primele lor discuţii cu o delegaţie comună a SUA şi UE. Italia, care asigură preşedinţia rotativă a G20, va găzdui la 30 şi 31 octombrie tradiţionalul summit al şefilor de stat şi de guvern, care anul trecut s-a desfăşurat online din cauza pandemiei.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Sorin Calciu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă