Funeraliile pilotului de raliuri Adrian Răspopa vor avea loc marți la Onești. S-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă

1 lună in urmă 65

Adrian Răspopa va fi înmormîntat la Onești, localitatea natală, după ce a decedat sâmbătă în timpul unei probe din cadrul Raliului Iaşiului.

Pilotul de raliuri Adrian Răspopa s-a stins la doar 41 de ani, ca urmare a unui grav accident petrecut sâmbătă la prânz.

Aflat pe locul 2 în clasamentul general după prima probă specială a competiției ieșene, echipajul Adrian Răspopa/ Cosmin Diacu, aflat la bordul unei Skoda Fabia R5, a avut o ieșire violentă în decor pe Proba Specială 2 Hadâmbu (o probă tehnică și foarte rapudă), mașina lor izbindu-se de un cap de pod.

Funeraliile pilotului de raliuri Adrian Răspopa vor avea loc marți la Onești. S-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă

Un dosar penal pentru ucidere din culpă a fost întocmit după ce pilotul Adrian Răspopa a murit la spital, în urma unui accident rutier produs la Hadâmbu, în timpul unei probe speciale a Raliului Iaşiului.

„Având în vedere decesul pilotului la Raliul Iaşiului, ce a avut loc la data de 4 septembrie, poliţiştii au întocmit dosar penal de ucidere din culpă, fiind dispusă necropsia în vederea stabilirii cauzei decesului şi luării măsurilor legale care se impun”, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.

Sâmbătă, în timpul Probei Speciale 2, maşina în care se afla echipajul format din Adrian Răspopa şi copilotul Cosmin Diacu a intrat într-un cap de pod la Hadâmbu, după care a avut o ieşire violentă în decor. În urma accidentului, pilotul a rămas încarcerat, iar copilotul a ieşit singur din maşină.

Adrian Răspopa a debutat în lumea automobilismului în 1998

Cei doi au fost duşi cu un elicopter la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, unde medicii au constatat că Adrian Răspopa a suferit multiple leziuni grave la nivelul bazinului, abdomenului şi traumatisme cranio-cerebrale, fiind în comă.

Adrian Răspopa era unul dintre cei mai experimentați piloți de raliu din România, având la activ aproape 100 de prezențe competiționale la acest nivel. Născut pe 16 august 1980, la Onești, Adi Răspopa și-a descoperit de mic pasiunea pentru pilotaj grație bunicului său.

A debutat în lumea automobilismului în 1998, la Cupa Castrol Promo Rally, iar de-a lungul carierei a adunat mai multe victorii prestigioase. Ultimul succes a fost repurtat în urmă cu două luni, la cea de-a 11-a ediție a Raliului Moldovei Bacău.

The post Funeraliile pilotului de raliuri Adrian Răspopa vor avea loc marți la Onești. S-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă