Funcţionarea serviciilor de sănătate mintală, perturbată în timpul pandemiei (OMS)

4 luni in urmă 16

Serviciile destinate pacienţilor diagnosticaţi cu boli mintale sau consum cronic de substanţe au fost perturbate la nivel mondial în timpul pandemiei de COVID-19 şi se estimează că boala va provoca suferinţe suplimentare ce vor afecta numeroase persoane, a anunţat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de Reuters. Doar 7% dintre cele 134 de ţări care au răspuns la sondajul realizat de OMS au raportat că toate serviciile de sănătate mintală erau în totalitate funcţionale, 93% raportând o reducere a serviciilor pentru diferite tulburări, a indicat organizaţia. ''Suntem de părere că acesta este un aspect al COVID-19 trecut cu vederea; într-un anumit sens, o latură a provocărilor cu care ne confruntăm este că acesta este un domeniu mereu subfinanţat'', a declarat într-o informare de presă Dévora Kestel, director al Departamentului de Sănătate Mentală şi Utilizarea Substanţelor din cadrul OMS. Doar 17% dintre state au asigurat finanţare suplimentară pentru implementarea unor demersuri care satisfac nevoile în creştere în domeniul sănătăţii mintale în timpul pandemiei, a spus adăugat Kestel. ''Estimăm, iar informaţiile preliminare indică acest lucru, că ar putea exista o creştere a numărului de persoane cu afecţiuni mintale, neurologice şi asociate abuzului de substanţe care necesită îngrijiri'', a declarat ea. OMS nu deţine însă date privind consecinţele care pun viaţa în pericol, inclusiv rate mai mari de sinucidere, convulsii epileptice sau dependenţă negestionată de opioide care poate duce la supradozaj, a spus Dévora Kestel. Numeroase ţări, în special cele cu venituri reduse, au menţinut serviciile de sănătate mintală oferite în spitalele generale care au rămas deschise, însă mulţi pacienţi s-au confruntat cu alte provocări, a indicat OMS în prima sa evaluare. ''Restricţiile de călătorie au fost menţionate ca fiind cea mai frecventă cauză de perturbare pentru 73% din ţările cu venituri reduse'', a spus Kestel. În statele cu venituri medii şi ridicate, serviciile ambulatorii şi comunitare au fost cele mai afectate, a precizat OMS. Însă multe ţări dezvoltate au utilizat telemedicina şi tehnologii de monitorizare a pacienţilor diagnosticaţi cu boli mintale, a subliniat organizaţia. ''Observăm o o acoperire mai bună a serviciilor alternative în ţări cu venituri ridicate şi trebuie să ne asigurăm că toată lumea are acces la o alternativă'', a concluzionat Kestel. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă