FRF, despre meciul din Liga 3 Feminin jucat în noroi: „Avem o problemă”

2 săptămâni in urmă 12

Articol de GSP - Publicat luni, 22 noiembrie 2021, 21:42 / Actualizat luni, 22 noiembrie 2021 21:42

Meciul dintre ACS Fotbal Feminin Baia Mare 2 și ACS Colțea 1920 Brașov, din etapa 7 a Seriei 2 din Liga 3 la fotbal feminin, s-a disputat în condiții deplorabile. FRF face clarificări la mai bine de o zi de la apariția imaginilor ireale în spațiul public.

Mai întâi, FRF a dezmințit că echipa gazdă nu s-a prezentat la meci cu vize medicale valabile. 

Federația pune starea deplorabilă a gazonului pe numărul mare de meciuri (4) organizate de stadionul „Topitorul Ferneziu” în perioada 19-21 noiembrie. 

Comunicatul emis de la Casa Fotbalului mai prevede că decizia arbitrilor de a fluiera startul partidei va fi verificată.

Comunicat FRF: „Ne confruntăm cu o problemă”

  • În primul rând, echipa gazdă a prezentat vize medicale valabile pentru toate jucătoarele. Fără acestea, partida nu s-ar fi disputat.
  • Referitor la suprafața de joc a stadionului „Topitorul Ferneziu”, în urma consultării cu cei implicați, vă aducem la cunoștință că în zilele de 19, 20 și 21 noiembrie, premergător partidei de fotbal feminin, s-au desfășurat pe stadionul respectiv patru meciuri, în condiții de ploaie, drept pentru care starea terenului s-a degradat semnificativ. Cu toate acestea, conform Regulamentului  de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF), care prevede că o partidă se poate desfășura dacă 75% din suprafața terenului este conformă, meciul s-a putut disputa. Decizia arbitrilor de a aproba începerea jocului urmează însă a fi verificată.
  • Federația Română de Fotbal cunoaște situația în ceea ce privește starea infrastructurii fotbalistice în județul Maramureș, dar și în țară. Este o problemă cu care fotbalul românesc se confruntă, în special la nivel juvenil și în fotbalul feminin. În ceea ce privește Municipiul Baia Mare, acesta este cuprins în programul Companiei Naționale de Investiții (CNI) de dezvoltare a bazelor sportive cu teren artificial, vestiare, tribune și nocturnă, iar baza sportivă din localitate este deja în construcție.
  • Totodată, la nivel național FRF desfășoară un amplu proiect investițional finanțat exclusiv din mediul privat, împreună cu partenerii săi comerciali. Acesta are ca obiectiv construirea unui teren sintetic de dimensiuni standard în fiecare județ din țară. În urmă cu o lună, la Satu Mare a fost inaugurat un astfel de teren, al zecelea din cadrul acestui proiect, după cele din Timișoara, Piatra Neamț, Iași, Botoșani, Deva, Râmnicu Sărat, Buftea, Giurgiu și Târgoviște, cărora li se adaugă și terenul cu suprafață de joc naturală de la Târgu Mureș”

Meci din Liga 3 Feminin, disputat în condiții deplorabile 

Duminică, ACS Fotbal Feminin Baia Mare 2, ultima clasată în Seria 2 a Ligii 3 la fotbal feminin, a primit vizita celor de la ACS Colțea 1920 Brașov, echipa de pe locul 2. 

Meciul a fost găzduit de arena „Topitorul Ferneziu” din Baia Mare, care s-a prezentat în condiții execrabile.

În imaginile publicate pe contul personal de Facebook de către jurnalistul Marian Olaianos, se poate observa cum terenul este mai degrabă acoperit de noroi decât de iarbă! Pe deasupra, plin de bălți.

Cu toate acestea, brigada de arbitri condusă de Cristian Codrea - culmea, arbitru chiar din Baia Mare - a decis ca meciul să se joace, rezultatul final fiind 1-1.

Marian Olaianos a anunțat și că gazdele nu s-au prezentat la meci cu vizele medicale.

Citește și:

Novak Djokovic s-a eschivat când a fost întrebat dacă va fi prezent la Australian Open, unde participarea este condiționată de vaccinarea anti-COVID-19

Fostul atacant al Rapidului i-a lăudat pe fanii alb-vișinii în Portugalia: „Poate cei mai tari pe care i-am întâlnit” + ce spune despre experiența în România

Playtech: BOMBĂ! Valeriu Gheorghiță, ȘOC despre noua tulpină covid. Ce PĂȚESC persoanele VACCINATE


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă