Franța intră în stare de alertă sanitară

2 săptămâni in urmă 14

Franța intră în stare de alertă sanitară din cauza creșterii accelerate a infectărilor. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului care dă asigurări că Parisul nu are în vedere și un nou lockdown. Oficialul francez spune că ideea carantinei nu poate fi exclusă complet.

Deocamdată, la Paris, oamenii se bucură acum de sezonul decorațiunilor de Crăciun, de teamă că exact de sărbători ar putea fi forțați să stea în casă.

Franţa ia în calcul reintroducerea telemuncii

Guvernul francez studiază reintroducerea telemuncii în încercarea de a limita cel de-al cincilea val de coronavirus care a provocat peste 10.000 de îmbolnăviri zilnice în ultima săptămână şi aproape 20.000 de îmbolnăviri numai în ziua de luni, însă consideră "disproporţionată" o nouă carantină.

Ministrul sănătăţii, Olivier Veran, a declarat într-un interviu acordat miercuri cotidianului 20 Minutes că, deşi circulaţia virusului se accelerează, "nu avem un val (de internări - n.r.) în spitale", datorită vaccinării, şi în acest context telemunca "face parte din măsurile pe care le-am putea adopta dacă va fi cazul". Veran a adăugat că, "în condiţiile actuale, (...) carantina ar fi (o măsură) disproporţionată".

Ministrul francez a recunoscut că este greu de estimat cât de grav va fi acest al cincilea val, însă a explicat că, potrivit modelelor cu care lucrează Ministerul Sănătăţii, se calculează că, până în ianuarie, s-ar putea depăşi 1.000 de spitalizări zilnice.

"Acest val epidemic s-ar putea prelungi în decembrie şi ianuarie şi ar putea avea un impact sanitar important. Fără îndoială mai mic decât în primele două valuri. Dar dacă adăugăm la aceasta bronşitele, gripa, gastroenterita, avem o situaţie fragilă pentru întregul nostru sistem sanitar", a avertizat el, citat de Agerpres.

Din acest motiv, mesajul lui Veran este că vaccinarea trebuie să continue. Ministrul sănătăţii s-a adresat celor şase milioane de francezi eligibili pentru vaccinare şi care nu au făcut acest lucru până acum: "Este evident că trebuie să se protejeze". Veran a îndemnat şi persoanele de peste 65 de ani să-şi facă doza de suprarapel (booster).

Ministrul francez a mai precizat că circa 83% dintre persoanele bolnave de coronavirus şi aflate la terapie intensivă au peste 50 de ani şi că, după o vreme, vaccinul protejează mai puţin persoanele mai în vârstă sau care au deja unele probleme de sănătate.

În Franţa, 74,8% din populaţie este vaccinată cu schema completă.

Editor : A.P.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă