Frances Haugen, despre Facebook și Metavers: „Când nu-ți place discuția, schimbi subiectul”

3 săptămâni in urmă 7

Frances Haugen se teme de impactul metaversului – reconfigurarea Facebook-ului, devenit Meta – şi care, aşa cum a explicat Mark Zuckerberg se va concentra pe lumea futuristă și hibridă a realității virtuale, transmite Rainews, citată de Rador.

Potrivit lui Haugen, acest lucru i-ar obliga pe oameni să renunțe la și mai multe dintre datele lor personale, ar putea crea dependență și ar preda „galaxiei” 1 Hacker Way din Menlo Park un alt monopol în lumea online.

Într-un interviu acordat Associated Press pe 8 noiembrie, după audierea de la Bruxelles în fața parlamentarilor europeni – care lucrează pentru a stabili regulile pe care companiile de tehnologie vor trebui să le respecte în relațiile lor cu cetățenii, inclusiv rețelele de socializare – Haugen a spus că fostul său angajator s-a grăbit să prioritizează metaversul pentru că „dacă nu-ți place discuția, atunci încerci să schimbi subiectul.”

„Facebook-ul ar trebui să aibă un plan de transparență pentru metavers înainte de a începe să facă toate aceste lucruri. Ei se pot ascunde în spatele unui zid, pot face greșeli neintenționate şi își pot prioritiza profiturile față de siguranță”, spune fostul product manager.

Metaversul este un fel de internet care prinde viață, mai mult sau mai puțin, într-un mediu 3D. Mark Zuckerberg l-a descris ca pe un „mediu virtual” în care se poate intra, depăşind bariera ecranului.
În acest fel, a reorientat modelul de afaceri al companiei, concentrându-se pe lumea futuristă a realității virtuale și redenumind compania Meta.

Haugen, fost product manager la Facebook, devenit între timp informator, a făcut acum câteva săptămâni o serie de dezvăluiri despre practicile companiei californiane care au atras atenția întregii lumi.

A predat autorităților americane documente care au fost publicate de consorții de ziare americane și europene („Facebook Papers”) și a depus mărturie în faţa parlamentarilor din Washington, Londra și Bruxelles. Dezvăluirile sale au evidențiat, de ambele maluri ale Atlanticului, problemele profunde ale companiei din Menlo Park și au intensificat eforturile parlamentarilor din întreaga lume de a reglementa marile companii de tehnologie.

Haugen susține că gigantul rețelelor sociale acordă prioritate angajamentului și creșterii numărului utilizatorilor în detrimentul siguranței online și a furnizat o colecție mare de documente interne care ar demonstra modul în care algoritmii Facebook amplifică ura și extremismul în reţea, faptul că nu-i protejează pe tineri de conținuturile nocive și – lucrul cel mai important – faptul că compania pare să aibă nicio intenție de a rezolva aceste probleme.

Declarațiile lui Haugen și documentele dezvăluite au pus în criză gigantul rețelelor sociale, care se mândrește cu 3 miliarde de utilizatori. CEO Zuckerberg a respins afirmațiile fostului product manager definindu-le drept un „efort coordonat” de a prezenta o imagine falsă a companiei în care Haugen a lucrat mai puțin de doi ani.

Însă oficialii de la Washington și din capitalele europene iau în serios declarațiile ei: europarlamentarii și autoritățile de reglementare ale Uniunii Europene au chestionat-o pe larg în ședința din 8 noiembrie, înainte de a o aplauda la finalul sesiunii care a durat două ore și jumătate.

Haugen a făcut deja opriri la Londra și Berlin pentru a vorbi cu oficiali și parlamentari și a fost invitatul de onoare la Web Summit, o conferință de tehnologie de la Lisabona, iar pe 10 noiembrie se va adresa autorităților franceze de reglementare de la Paris.

Sursa: Rainews.it/ Rador/ Traducerea Cătălina Păunel

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă