FOTO/VIDEO Rusia acuză SUA de ''ingerinţă flagrantă'', pe fondul protestelor la care au fost arestate peste 3.800 de persoane

4 săptămâni in urmă 18

Ministerul rus de Externe a acuzat Statele Unite de "ingerinţă flagrantă" în afacerile sale interne după ce secretarul de stat Antony Blinken a condamnat duminică represiunea Moscovei împotriva protestatarilor anti-guvernamentali care au ieşit în stradă pentru a cere eliberarea opozantului Alexei Navalnîi, informează DPA. Ministerul rus a răspuns la un tweet al lui Blinken, care a criticat "tactica dură a autorităţilor ruse împotriva protestatarilor paşnici şi a jurnaliştilor'' în timpul manifestaţiilor de duminică din toată ţara.   Foto: (c)  SERGEI ILNITSKY / EPA   'Statele Unite condamnă utilizarea persistentă de tactici brutale de către Rusia contra unor manifestanţi paşnici şi a unor jurnalişti pentru a doua săptămână consecutiv, şi îşi reînnoiesc apelul la eliberarea celor care au fost arestaţi, printre care Aleksei Navalnîi', a transmis secretarul de stat Antony Blinken pe Twitter.   Foto: (c)  SERGEI ILNITSKY / EPA   Poliţia rusă a arestat duminică peste 3.800 de persoane şi a blocat centrul mai multor oraşe, inclusiv capitala, în timpul noilor proteste care au avut loc în mai multe oraşe din ţară, relatează AFP. La Sankt Petersburg, o altă fortăreaţă a opoziţiei, aproape 3.000 de oameni adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului au fost dispersaţi de forţele anti-revoltă. Manifestaţii au avut loc şi în Vladivostok şi Novosibirsk. Autorităţile ruse spun că aceste proteste nu au fost autorizate.   Foto: (c)  ANATOLY MALTSEV / EPA   Potrivit organizaţiei OVD-Info, specializată în monitorizarea demonstraţiilor, cel puţin 3.838 de persoane au fost arestate în 82 de oraşe, dar în principal la Moscova (1.080). Printre cei arestaţi se numără şi soţia lui Navalnîi, Iulia, care venise să ia parte la demonstraţie.   Foto: (c) YURI KOCHETKOV / EPA   Potrivit Uniunii Jurnaliştilor din Rusia, cel puţin 35 de reprezentanţi ai presei au fost arestaţi.   Foto: (c) ANATOLY MALTSEV / EPA Aceste manifestaţii au urmat unei prime zile de mobilizare, sâmbătă, care a reunit zeci de mii de protestatari şi a dus la peste 4.000 de arestări, precum şi la deschiderea a aproximativ douăzeci de dosare penale.   Alexei Navalnîi face obiectul mai multor proceduri legale, pe care le consideră motivate politic.   Foto: (c) ANATOLY MALTSEV / EPA   Activist anticorupţie şi duşman jurat al Kremlinului, Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, s-a întors în Rusia pe 17 ianuarie după luni de convalescenţă în Germania după o presupusă otrăvire pentru care îl acuză pe Vladimir Putin şi serviciile de securitate ruse.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)   Citeşte şi:   * VIDEO Rusia: Soţia lui Navalnîi, reţinută la protestul de la Moscova; SUA condamnă 'tacticile brutale' împotriva manifestanţilor   * Rusia: O nouă zi de manifestaţii la apelul lui Navalnîi; cel puţin 261 de persoane reţinute de poliţie
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă