FOTO Novak Djokovic s-a întors în hotelul de carantină - Când va fi luată o decizie finală în cazul sârbului

1 săptămână in urmă 12

Novak Djokovic se află din nou în custodia forţelor australiene de frontieră, iar prima audiere în instanţă în cadrul contestaţiei depuse de avocaţii liderului mondial la a doua decizie de a i se anula viza de intrare în ţară a fost scurtă şi s-a încheiat, informează The Age.

Judecătorul şi părţile implicate, reprezentanţii tenismenului sârb şi ai ministrului Imigraţiei, Alex Hawke, au discutat chestiuni procedurale despre modul în care contestarea anulării vizei va avea loc în acest weekend.

Toate părţile au fost de acord ca audierea să aibă loc duminică, de la ora locală 09:30 (00:30, ora României).

Audierea a fost una administrativă, singura dispută între părţi fiind dacă dosarul va fi judecat duminică de un singur judecător al instanţei sau de un complet format din trei judecători.

În cazul în care cazul este prezentat în faţa a trei judecători, ministrul Hawke nu va avea nicio cale de a contesta sentinţa.

Judecătorul David O’Callaghan a spus că va lua o decizie în această privinţă în cursul zilei de sâmbătă.

Djokovic se află, de sâmbătă dimineaţă, în custodia forţelor australiene de frontieră, după ce ministrul Imigraţiei i-a ridicat a doua oară într-o săptămână viza de intrare în ţară liderului ATP.

Poliţia de frontieră l-a interogat din nou pe Djokovic, apoi jucătorul de tenis a fost reţinut. Sârbul a fost surprins de jurnaliști în mașina care l-a readus în hotelul de carantină din Carlton, scrie publicația online The Age.

And just like that - Novak Djokovic is back in detention. He arrived at the Carlton hotel minutes ago and will spend at least one night here ahead of his Federal Court hearing tomorrow at 9.30am @9NewsMelb pic.twitter.com/fMi0c0wU8Y

— Lana Murphy (@LanaMurphy) January 15, 2022

Ministrul australian al Imigraţiei, Alex Hawke, a anulat, vineri, a doua oară viza de intrare în ţară deţinută de liderul ATP, Novak Djokovic, demnitarul precizând că a luat decizia ţinând cont de interesul public.

Djokovic a sosit în Australia la 5 ianuarie şi forţele de frontieră nu i-au permis intrarea în ţară timp de mai bine de opt ore, timp în care jucătorul a fost reţinut în aeroport.

La finalul audierii, ofiţerii poliţiei de frontieră au decis să-i anuleze lui Djokovic viza de intrare în ţară, pentru că nu este vaccinat şi astfel nu respectă regulile sanitare locale pentru cetăţenii care doresc să călătorească în Australia.

Tenismenul a fost plasat în izolare la un centru de imigranţi.

Novak Djokovic a făcut apel la decizia autorităţilor şi a primit câştig de cauză, la 10 ianuarie, din partea unui tribunal local din Melbourne. El a fost eliberat din centrul pentru imigranţi şi a început să se antreneze la Melbourne Park.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă