FOTO Linia de tren Bucureşti – Giurgiu: Podul peste Argeş de la Grădiştea, prăbuşit încă din 2005, a fost demolat / „S-a încheiat era neputinţei”

1 lună in urmă 13

Podul peste Argeş de la Grădiştea, pe linia de tren Bucureşti- Giurgiu (nefuncţională din 2005), a fost complet demolat, iar constructorul PORR din Austria poate începe lucrările pentru viaductul nou cu o lungime de peste 1 kilometru. Pe linia Bucureşti – Giurgiu, inaugurată în 1869 (prima linie de tren din România acelor vremuri), nu se mai circulă din august 2005 atunci când, în urma unor inundaţii, podul s-a prăbuşit.

S-a încheiat era neputinţei, începe era normalităţii”, scrie publicaţia România Feroviară, care a publicat cele mai noi imagini de pe şantier: „După cum era de așteptat, datorită ritmului de lucru foarte bun, PORR Construct a dat jos și ultimul tablier metalic rămas moștenire de la fostul regim pe când se construia repede și prost. Ritmul de lucru și mobilizarea de pe șantier nu pot decât să ne încânte, chiar se vede evoluția de la o zi la alta, ce să mai vorbim de la o săptămâna la cealaltă ! Odată cu ultimul tablier metalic dat jos sperăm că era neputinței, indolenței și a indiferenței va lua sfârșit și va începe epoca normalității secolului în care trăim. Dacă podul de la Grădiștea nu mai există iar imaginea dezolantă pe care o vedeam în drumețiile noastre pe acolo în ultimii 8 ani a dispărut și ea, așa face și calea ferată sau rămășițele de cale ferată rămase între Grădiștea și Vidra. Aproape jumătate din cei 7 Km de cale ferată dintre Grădiștea și Vidra a fost scoasă iar terenul pregătit pentru noul rambleu al noii căi ferate București Progresu – Giurgiu.”

Cea mai dificilă lucrare de artă va fi noul pod peste Argeş, lungime totală de 1.131 metri, cu o deschidere centrală de 145 de metri, a doua după cea a Podului de la Cernavodă.

Citește integral pe economedia.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă