FOTO | La un pas de tragedie: 2 persoane care mergeau pe trotuar, lovite în plin de o maşină, la Galaţi

3 săptămâni in urmă 41

DUMINICĂ, 26 DECEMBRIE 2021, 09:05

SURSĂ: realitatea.net AUTOR: REALITATEA.NET

Victimele, o femeie în vârstă de 66 ani și un bărbat în vârstă de 54 ani, au suferit mai multe răni și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Şoferul care a pătruns cu maşina pe trotuar nu consumase băuturi alcoolice, a arătat testul făcut de oamenii legii.

Imagine

„În data de 25 decembrie 2021, în jurul orei 18.55, Poliția a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Siderurgiştilor, din municipiul Galați, în urma căruia două persoane au fost rănite.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați, care au ajuns imediat la fața locului au stabilit faptul că un tânăr în vârstă de 24 ani, din comuna Măstăcani, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada mai sus menționată, având direcția de deplasare dinspre strada Brăilei de la inelul de rocadă către strada Gheorghe Doja, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe trotuar în partea dreapta și a surprins și accidentat doi pietoni ce se aflau în mers.

În urma evenimentului rutier, cei doi pietoni, o femeie în vârstă de 66 ani și un bărbat în vârstă de 54 ani, au suferit mai multe leziuni și au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf Apostol Andrei Galați, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto, care deține permis de conducere valabil, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. 

În cauza de față a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă", se arată în comunicatul Poliţiei.

REALITATEASPORTIVA.NET


REALITATEASTAR.NET


TABU.RO


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă