FOTO Haos în gările londoneze în timp ce oamenii au încercat să scape de noile restricții

2 luni in urmă 24

Mulțimi numeroase de britanici au avut o tentativă de ultim minut de a pleca din capitala Regatului Unit după ce guvernul condus de Boris Johnson a anunțat oficial că aceasta va intra în nivelul 4 de restricții, cel mai sever, relatează Business Insider.

Cei care au dorit să părăsească orașul au avut un termen limită până duminică la ora 00:01, ora la care au intrat în vigoare noile restricții.

Gările au fost luate cu asalt pe măsură ce londonezii au încercat să scape de restricțiile de nivel 4. Locurile din trenurile care părăseau capitala britanică păreau rezervate integral, potrivit jurnalistului BBC Lewis Goodall.

Can’t know for sure if these trains were sold out before today’s announcement but tonight’s trains out of London are certainly full. pic.twitter.com/SMhq5g7cTA

— Lewis Goodall (@lewis_goodall) December 19, 2020

Nu au existat locuri libere în stațiile majore de la Paddington, Kings Cross sau Euston sâmbătă după ora 19:00, potrivit The Independent.

Paddington Station after the announcement that London and the South East was going into Tier 4.
This individuals are selfish and risk spreading #Covid_19 #COVIDIOTS pic.twitter.com/k26FLJj2PN

— Robert J F Barnes #DefundtheBBC #Boris (@RobertJFBarnes1) December 20, 2020

Prof. Chris Witty, consilierul medical șef al Marii Britanii, avertizase în timpul conferinței de presă de sâmbătă că „dacă aveți bagajul făcut, despachetați-l” însă acest lucru se pare că nu i-a impresionat pe cei care voiau să ajungă acasă de Crăciun.

Paddington is absolutely manic...

Well played Boris \uD83D\uDC4F what a way to stop people spreading the virus. pic.twitter.com/OyROS1EUMy

— #McStrike (@SocialistLew) December 19, 2020

Imaginile de la gara St. Pancras arată mulțimi numeroase de persoane încercând să ajungă la un tren. Imagini similare au apărut pe rețelele social media și din alte stații de tren din capitala britanică.


Gara St. Pancras din Londra / FOTO: Harriet Clugston / SWNS / Profimedia Images

Ministrul britanic al sănătății, Matt Hancock, a declarat despre imagini că reprezintă „în mod clar un comportament total iresponsabil”.

Se pare că pe trenuri respectarea distanței fizice a fost minimă.

„După cum era de așteptat, trenul e plin”, a notat pe Twitter jurnalista Harriet Clugston, precizând că „anunțurile transmise prin difuzoare spun că distanțarea socială 'nu va fi posibilă' datorită volumului și să te dai jos dacă nu ești confortabil cu asta”.

Autoritățile britanice sunt îngrijorate că noua tulpină de COVID-19, despre care se crede că este cu 70% mai infecțioasă, ar putea fi răspândită în țară de persoanele care pleacă din zonele cu restricții de nivel 4 în zonele cu rate ale infectării mai reduse, lucru care nu este permis de noile reguli.

Ministrul transporturilor Grant Shapps a anunțat că va suplimenta numărul de polițiști de la stațiile de trenuri pentru a împiedica oamenii să facă deplasări non-esențiale.

„Este incredibil de important modul în care persoanele urmăresc recomandările, stau acasă și nu încearcă să călătorească. Trebuie să ne concentrăm pe oprirea răspândirii virusului, protejarea vieților și NHS (n.r. sistemul public de sănătate)”, a afirmat acesta într-un comunicat.

„Dacă sunteți în nivelul 4, legea stipulează că trebuie să stați acasă și nu puteți sta peste noapte departe de casă. În restul țării trebuie să rămâneți la nivel local”, a adăugat Shapps.

Citește și:

Coronavirus: ce știm despre noua tulpină apărută în Regatul Unit
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă