FOTO Fundația Eco Civica susține că în lacul IOR din Capitală au fost deversate dejecții. Apa lacului este roșie de câteva săptămâni

2 luni in urmă 4

Fundaţia Eco Civica susţine că în lacul IOR din Capitală au fost deversate dejecţii, după cum au confirmat analizele făcute de Garda de Mediu, iar Primăria Sectorului 3 trebuie să găsească responsabilii de această poluare.

Apa lacului este roșie de câteva săptămâni, potrivit fotografiilor realizate de membrii fundației.

„In urma sesizărilor trimise Gărzii de Mediu, această instituție împreună cu Apele Române au intervenit imediat, au efectuat un control pe lacul IOR și au prelevat probe de apă. După analiza probelor la un institut abilitat a reieșit clar că lacul e plin de fecale! A reieșit o calitate slabă a apei la bacterii coliforme, nitriți și amoniu. Ceilalți indicatori sunt o treaptă mai sus. Fiind lac natural ce are la bază 3 izvoare, și nu apă curgătoare, potențialul poluator neluând in calcul acest lucru, s-a produs acest fenomen de inroșire pentru că întreaga cantitate de fecale deversată a intrat in reacție cu apa din lac, neexistând fenomenul de diluție și ,,deplasare” a poluării specifice apelor curgătoare. Garda are identificat un potențial poluator și a dispus PS3 să facă verificările necesare identificării sursei de…fecale”, au scris reprezentanții fundației pe pagina de Facebook.

Fundația Eco Civica atrage atenția cetățenilor să nu intre în contact cu apa din lac.

Sursa foto: Fundația Eco Civica

Într-un răspuns pentru Digi24, Primăria Sectorului 3 a transmis că în acest moment se află în faza de identificare a surselor și așteaptă buletinele de analize. Mai mult, este menționat faptul că au fost solicitate și analize asupra faunei piscicole din lac pentru a determina dacă a fost afectată.

Garda de Mediu a transmis că un posibil poluator a fost identificat.

„Controlul e în desfășurare, au fost prelevate probe din lacul IOR, rezultatele au venit și ne indică un potențial poluator având în vedere rezultatele. Sunt implicați în control absolut toți factorii din parc – deținătorul lacului, deținătorul luciului de apă, operatorul care asigură mentenanța parcului, cât și alți potențiali factori”, a declarat Andrei Corlan, comisar al Gărzii de Mediu București.

Reprezentanții Gărzii de Mediu mai spun că după finalizarea controlului, săptămâna viitoare, vor fi luate măsuri și date sancțiuni.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă