FOTO Accident deosebit de GRAV, cu șase victime în județul Ialomița. Trafic deviat

1 lună in urmă 1

Accident IalomițaAccident Ialomița
Accident IalomițaAccident Ialomița

Un accident rutier grav în care au fost implicate un TIR și două autoturisme s-a produs în această dimineață, pe DN 21, în localitatea Slobozia Nouă. În urma impactului, șase persoane au fost rănite, una dintre ele fiind încarcerată. Traficul în zonă este deviat pe o rută ocolitoare. Polițiștii au deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă, relatează realitateadeialomita.net.   

VINERI, 05 MARTIE 2021, 09:57

SURSĂ: Realitatea.NET

AUTOR: Dana Bărăgan

La fața locului au ajuns o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, două ambulanțe tip B și una tip C ale SAJ Ialomița-substația Slobozia.

“În urma accidentului au rezultat șase victime, din care una încarcerată. Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea victimei rămasă încarcerată în unul dintre autoturisme. Celor șase victime le-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului de echipajele SMURD și SAJ, după care cinci victime au fost preluate și transportate  la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Ambulanța SMURD a preluat o victimă, iar celelalte patru victime au fost preluate de echipajele SAJ”, transmite ISU Ialomița.

Toți cei trei șoferi implicați în accident au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative.

Traficul în zona este deviat pe o rută ocolitoare.

În prezent, polițiștii desfășoară cercetarea la fața locului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă