Fotbal: Top 10 Transferuri din Această Vară

1 lună in urmă 65

E poate dificil să găsești o formulă exactă prin care să evaluezi atât transferurile cât și împrumuturile în același loc pentru că sumele vor varia considerabil, și în plus, e aproape imposibil să prezici cum va performa un jucător la noua echipă.

Cu toate acestea, am luat în considerare câțiva factori pentru realizarea acestui top:

Suma plătită și valoarea de piață a jucătorului

Pot exista discrepanțe între cele două din mai multe motive – echipa jucătorului are probleme financiare, există mai multe echipe interesate, jucătorul este în formă, contractul la echipa de club se apropie de final, și multe altele. Cert este că plata unei sume sub valoarea de piață va însemna, de regulă, o afacere mai bună.

Salariul jucătorului

Acest factor este important mai ales pentru împrumuturi sau jucătorii care semnează liberi de contract. De multe ori jucătorii pot opta pentru această strategie – să nu-și prelungească angajamentul cu o echipă – pentru a cere un salariu mai mare și poate chiar și un bonus din partea echipei cu care semnează următorul contract.

Vârsta jucătorului

Chiar dacă există cel puțin două exemple de jucători care par să nu țină cont de vârstă prea mult și performează în continuare la cel mai înalt nivel, importanța vârstei jucătorului nu ține doar de performanțele din următorii ani, ci și de potențialul financiar (revânzare).

Potențialul jucătorului

Probabil cel mai subiectiv element din această listă, am încercat să considerăm potențialul ca un factor X ce rezultă din nivelul la care evoluează jucătorul, performanțele din ultimele sezoane, câte cluburi au fost interesate de transfer, sau chiar cât de bine se potrivește campionatul și echipa de club la care se transferă. De asemenea, unele poziții din teren au mai mult impact decât altele, și în unele cazuri e mai greu să găsești jucători de top (de exemplu, atacanți, sau portari).

Top 10 transferuri din această vară

Jucători precum Messi sau Ronaldo aduc și brandul propriu cu ei, deci interesul fanilor ar trebui să crească substanțial cel puțin în campionatele de top în care echipele și-au întărit lotul. Aceste schimbări ar trebui să ducă la creșteri în majoritatea industriilor asociate cu fotbalul – de la pariuri online, până la drepturi de televizare, sau chiar prețul biletelor și prezența fanilor în stadioane.

Clasamentul nostru s-ar putea să surprindă mulți microbiști, dar vom argumenta fiecare alegere:

1. Romelu Lukaku, atacant, 28 de ani

Inter → Chelsea | 115 milioane euro

Romelu Lukaku este aproape cel mai valoros transfer din această vară, sumă depășită doar de Manchester City pentru transferul lui Jack Grealish. L-am ales pe noul atacant al lui Chelsea pe primul loc pentru că este tot mai greu să găsești atacanți de acest calibru și cu acest stil de joc – foarte dominant fizic, creează spațiu pentru coechipierii săi dar și înscrie numeroase goluri. Valoarea de piață a belgianului era de 100 milioane euro, iar Chelsea și-au asigurat serviciile unui jucător deja obișnuit cu Premier League, capabil să aducă un impact similar cu cel l-a avut Didier Drogba sau Diego Costa pentru gruparea londoneză.

2. Gianluigi Donnarumma, portar, 22 de ani

AC Milan → PSG | transfer gratuit

Transferul unui atacant sau a unui mijlocaș va fi întotdeauna mai interesant, iar cu atâtea nume mari din fotbalul mondial în mișcare în acest mercato, mulți vor trece cu vederea transferul lui Gigi Donnarumma, care la doar 22 de ani este deja unul dintre cei mai buni portari din lume. Pe deasupra, PSG au reușit să-și asigure serviciile portarului italian prin transfer gratuit. Pe termen lung, acest transfer este probabil cea mai bună afacere din listă.

3. Jadon Sancho, mijlocaș, 21 de ani

Borussia Dortmund → Manchester United | 85 milioane euro

Jadon Sancho este unul dintre cei mai promițători tineri din fotbalul mondial, considerat într-o perioadă chiar ca viitor înlocuitor pentru Messi de către Barcelona. Transferul lui Sancho la Manchester United nu a fost unul ușor, dar gruparea engleză a reușit în cele din urmă să-și asigure serviciile mijlocașului pentru o sumă sub valoarea de piață de 100 milioane euro a lui Sancho.

4. Jack Grealish, mijlocaș, 25 de ani

Aston Villa → Manchester City | 117.50 milioane euro

Un jucător dorit cam de orice echipă care și l-ar permite, Jack Grealish a fost achiziționat în această vară de Manchester City prin suma record a perioadei de transferuri. Am clasat acest transfer mai jos decât s-ar aștepta unii fani pentru că suma plătită pentru Grealish este aproape dublă față de valoarea de piață estimată, și pentru că mijlocașul englez se alătură unei echipe cu mulți jucători talentați care renunță la artificii tehnice pentru a acomoda stilul tiki-taka impus de Pep Guardiola. Acest lucru nu este neapărat rău, până la urmă nu degeaba sunt campionii Angliei și finaliști ai UEFA Champions League, dar Grealish excelează tocmai pentru că este un jucător foarte creativ căruia îi place să dribleze și să țină de minge, nu doar un membru al unei echipe care pasează mai bine ca toată lumea.

5. Achraf Hakimi, fundaș, 22 de ani

Inter → PSG | 60 milioane euro

PSG sunt fără îndoială câștigătorii acestei perioade de mercato. O altă achiziție excelentă este fostul fundaș dreapta a campionilor Italiei, Inter Milano. Parizienii au plătit pe Hakimi fix valoarea de piață, dar au asigurat transferul celui mai promițător fundaș de bandă din fotbalul mondial.

6. Eduardo Camavinga, mijlocaș, 18 ani

Rennes → Real Madrid | 31 milioane euro

Chiar dacă au probleme financiare serioase, Real Madrid au reușit cumva să facă o ofertă extraordinară de 220 milioane euro pentru Kylian Mbappe, probabil cel mai dorit atacant al momentului alături de Erling Haaland. Refuzul lui PSG înseamnă foarte probabil că Mbappe nu își va prelungi contractul cu gruparea franceză oricum, și va pleca liber de contract în vara viitoare tot la Real Madrid. Astfel, Los Blancos și-au putut permite transferul unuia dintre cei mai promițători fotbaliști din lume, tânărul mijlocaș de doar 18 ani al lui Rennes, Eduardo Camavinga. Transferul în valoare de 31 milioane euro este doar jumătate din valoarea de piață a francezului.

7. Lionel Messi, mijlocaș ofensiv, 34 de ani

Barcelona → PSG | transfer gratuit

Dezastrul financiar în care se află FC Barcelona a însemnat că nu și-au mai permis să semneze un nou contract cu cel mai bun fotbalist din istoria clubului (poate chiar istoria fotbalului), chiar și în condițiile în care Messi ar fi renunțat la 50% din veniturile sale. Acest lucru a declanșat transferul său gratuit către PSG, unde va completa cel mai spectaculos trio din fotbal, alături de Neymar și (deocamdată) Mbappe. Messi este poziționat mai jos în clasamentul nostru pentru că la 34 de ani, mai are probabil maxim 2 sezoane „în rezervor” la cel mai înalt nivel. Va avea de asemenea un salariu fabulos, deci chiar dacă transferul e gratuit, costurile se ridică la nivelul unui transfer obișnuit.

8. Cristiano Ronaldo, atacant, 36 de ani

Juventus → Manchester United | 15 milioane euro

Messi și Ronaldo așa de jos în clasament? Din păcate, da. Suntem în faza de apus a carierei lor, și chiar dacă e posibil să mai performeze la cel mai înalt nivel, ambii au salarii enorme, nu au potențial prea mare pentru revânzare, iar în cazul lui Ronaldo, se mută în cel mai dificil campionat din lume, în condițiile în care oricum performanțele sale aveau un trend descendent. Sunt foarte probabil cei mai buni fotbaliști din istoria sportului, dar în acest moment e greu de estimat cum se vor încadra în noile echipe.

9. Dayot Upamecano, fundaș, 22 de ani

RB Leipzig → Bayern Munchen | 42.50 milioane euro

În timp ce restul Europei urmărea saga transferurilor Messi, Ronaldo, sau Mbappe, Bayern Munchen și-au văzut liniștiți de treabă și au „calmat” competitorii din Bundesliga. Au achiziționat de la cei mai mari rivali, la prețuri mult sub valoarea de piață, nu doar 2 dintre cei mai buni jucători – Upamecano și Sabitzer, dar chiar și pe antrenorul lui RB Leipzig, Julian Nagelsmann. Dayot Upamecano este de ani buni unul dintre cei mai buni fundași centrali din Europa, iar la doar 22 de ani, este o achiziție excelentă pentru bavarezi.

10. Raphaël Varane, fundaș, 28 de ani

Real Madrid → Manchester United | 40 milioane euro

Problemele financiare și obsesia cu transferul lui Mbappe au contribuit la câteva plecări importante din Madrid. Manchester United au profitat de această oportunitate și l-au transferat pe Raphaël Varane la aproape jumătate de preț față de valoarea de piață. Varane este un fundaș complet și un campion atât cu echipa de club cât și cu naționala Franței. Manchester United se pare că au găsit partenerul perfect pentru Harry Maguire în centrul defensivei.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă