Fotbal: SUA şi Mexic, în finala Gold Cup

1 lună in urmă 97

Echipele de fotbal ale Statelor Unite şi Mexicului se vor înfrunta în finala Gold Cup, campionatul ţărilor din zona CONCACAF, după victoriile obţinute, joi, la Houston, în semifinale. Selecţionata americană a trecut de campioana Asiei, Qatarul, echipă invitată la competiţie, cu scorul de 1-0, prin golul reuşit de Gyasi Zardes (86). Qatarul, gazda Cupei Mondiale din 2022, a ratat şansa de a deschide scorul prin căpitanul Hassan Al Haydos, care a trimis peste poartă un penalty. Au evoluat echipele: Qatar: Meshaal Barsham - Pedro Miguel, Bassam Al Rawi, Khoukhi Boualem, Abdelkarim Hassan, Homad Ahmed - Hassan Al Haydos (Abdullah Al Ahrak, 72), Karim Boudiaf, Abdelaziz Hatim (Ahmed Alaa, 88) - Akram Afif (Mohammed Muntari, 77), Al Moez Ali. Selecţioner: Felix Sanchez. SUA: Matt Turner - Shaq Moore (Reggie Cannon, 63), James Sands, Miles Robinson, Sam Vines - Gianluca Busio (Cristian Roldan, 63), Kellyn Acosta, Sebastian Lletget - Paul Arriola (Paul Arriola Eryk Williamson, 81), Daryl Dike (Gyasi Zardes, 63), Matthew Hoppe (Nicholas Gioacchini, 81). Selecţioner: Gregg Berhalter. Mexicul a reuşit o calificare dramatică în finală, Hector Herrera marcând golul victoriei din penalty în min. 90+9 al meciului cu Canada, câştigat cu scorul de 2-1. Orbelin Pineda deschisese scorul pentru mexicani (45+2), dar Canada a egalat prin Tajon Buchanan (57). Mexicanii au sărbătorit golul victoriei înconjurându-l pe mijlocaşul Jonathan dos Santos, al cărui tată a decedat cu câteva ore înainte de meci. Ei au mai avut un penalty, în min. 66, dar şutul lui Carlos Salcedo a fost apărat de portarul Maxime Crepeau. De remarcat că la canadieni a jucat şi fotbalistul de origine română Theodor Corbeanu. Mexic: Alfredo Talavera - Luis Rodriguez, Carlos Salcedo, Hector Moreno, Jesus Gallardo - Jonathan dos Santos (Erick Gutierrez, 61), Edson Alvarez, Hector Herrera - Jesus Corona (Nestor Araujo, 90), Rogelio Funes Mori, Orbelin Pineda (Rodolfo Pizarro, 78). Selecţioner: Gerardo Martino. Canada: Maxime Crepeau - Alistair Johnston, Doneil Henry, Kamal Miller - Tajon Buchanan, Stephen Eustaquio, Mark-Anthony Kaye (Liam Fraser, 78), Richie Laryea - Junior Hoilett, Tesho Akindele (Theodor Corbeanu, 69), Jonathan Osorio. Selecţioner: John Herdman. Finala va fi găzduită duminică de Las Vegas. Echipa SUA a câştigat de şase ori Gold Cup (1991, 2002, 2005, 2007, 2013, 2017) în 11 finale, iar Mexicul are opt trofee, fiind campioana en titre, după ce a întrecut formaţia americană în finala din 2019 (1-0). AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă