Fotbal: Săndoi (Chindia) - Dinamo a surprins prin rezultatele obţinute în acest început de campionat

2 luni in urmă 15

Antrenorul echipei de fotbal Chindia Târgovişte, Emil Săndoi, a declarat, vineri, că Dinamo, adversara din etapa a 4-a a Ligii I, a surprins prin rezultatele bune obţinute în acest început de sezon. "Dinamo a surprins prin rezultatele obţinute în acest început de campionat. Până când se aşează puţin lucrurile... cred că şi clasamentul e puţin denaturat pentru că el e în funcţie de program, de cum îşi intră echipa în ritm, de jucătorii noi, de accidentările care sunt. Nouă trebuie să recunoaştem că ne-a lipsit şi şansa până acum", a spus Săndoi, conform paginii oficiale de Facebook a grupării din Târgovişte. "Dinamo este o echipă cu multă calitate individuală, chiar dacă are mulţi jucători tineri. Va trebui să păstrăm aceeaşi disciplină tactică pe care am demonstrat-o în campionatul trecut şi să nu mai facem greşeli şi să fim mai inspiraţi la finalizare", a adăugat tehnicianul. Emil Săndoi a analizat şi cauzele care au făcut ca formaţia sa să obţină doar un punct în cele trei etape disputate până acum: "Jucătorii noi care au venit au jucat. Nu putem să le cerem peste noapte evoluţii foarte bune. Poate că după ce am realizat sezonul trecut şi jucătorii mai vechi au crezut că implicându-se mai puţin rezultatele tot vor veni... însă uite că nu e aşa. Este un început foarte greu pentru noi". Echipa de fotbal Chindia Târgovişte întâlneşte, duminică, de la ora 19:00, pe teren propriu, formaţia FC Dinamo, într-o partidă contând pentru etapa a 4-a a Ligii I. AGERPRES (V, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă