Fotbal: Rangers, Celtic şi Galatasaray, calificate în grupele Europa League

2 luni in urmă 67

Echipele scoţiene Glasgow Rangers şi Celtic Glasgow s-au calificat, joi, în grupele Europa League la fotbal, după rezultatele înregistrate joi, în manşa a doua a play-off-ului competiţiei. Rangers, cu Ianis Hagi prezent 64 de minute pe teren, a remizat cu echipa armeană Alaşkert, care a jucat mai bine de o repriză în zece oameni. Campioana Scoţiei a obţinut calificarea graţie victoriei la limită din tur (1-0). Celtic a pierdut cu 1-2 la Alkmaar, dar merge în grupe după victoria cu 2-0 din tur. Galatasaray, echipa românilor Alexandru Cicâldău şi Olimpiu Moruţan (cu drept de joc din grupe), a dispus cu 2-1 de danezii de la Randers, după 1-1 în deplasare. Slavia Praga a ratat calificarea în grupele Europa League şi va evolua în Europa Conference League, după ce a fost învinsă de Legia cu 2-1, la Varşovia. Campioana Cehiei a jucat încă din minutul 3 în zece oameni (Holes a fost eliminat), a deschis scorul, dar nu a reuşit să reziste, primind două goluri. În tur, scorul a fost egal, 2-2. Mijlocaşul român Nicolae Stanciu a evoluat 81 de minute la praghezi. Arbitrul român Istvan Kovacs a arbitrat meciul dintre Zaria Lugansk şi Rapid Viena (2-3) Rezultate: Alaşkert FC (Armenia) - (+) Glasgow Rangers (Scoţia) 0-0 (în tur: 0-1) HJK Helsinki (Finlanda) - (+) Fenerbahce Istanbul (Turcia) 2-5 (în tur: 1-1) Zaria Lugansk (Ucraina) - (+) Rapid Viena (Austria) 2-3 (în tur: 0-3) (+) Galatasaray Istanbul (Turcia) - Randers FC (Danemarca) 2-1 (în tur: 1-1) AZ Alkmaar (Olanda) - (+) Celtic Glasgow (Scoţia) 2-1 (în tur: 0-2) CFR Cluj (România) - (+) Steaua Roşie Belgrad (Serbia) 1-2 (în tur: 0-4) Slovan Bratislava (Slovacia) - (+) Olympiakos Pireu (Grecia) 2-2 (în tur: 0-3) (+) Sturm Graz (Austria) - NS Mura (Slovenia) 2-0 (în tur: 3-1) (+) Antwerp (Belgia) - Omonia Nicosia (Cipru) 2-0, după prelungiri; 3-2 la loviturile de departajare (în tur: 2-4) (+) Legia Varşovia (Polonia) - Slavia Praga (Cehia) 2-1 (în tur: 2-2) Din acest sezon nu mai este valabilă regula dublării golurilor marcate în deplasare, la scor general egal la finalul partidei retur urmând să se dispute prelungiri, iar dacă egalitatea persistă să se execute lovituri de departajare. Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în grupele Europa League. Echipele eliminate vor evolua în Europa Conference League. Tragerea la sorţi a grupelor Europa League va avea loc vineri, la Istanbul (13:00, ora României). AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)   Sursa foto: Rangers FC/Facebook
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă