Fotbal: Ovidiu Haţegan şi Istvan Kovacs vor conduce meciuri din Cipru şi Arabia Saudită

1 zi in urmă 9

Arbitrii români Ovidiu Haţegan şi Istvan Kovacs vor conduce partide din Cipru, respectiv Arabia Saudită, campionate în care se foloseşte deja tehnologia VAR, informează, marţi, Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial. FRF subliniază că delegarea lor face parte din pregătirea celor doi arbitri pentru turneul final al Campionatului European. "Pentru o mai bună pregătire pentru EURO 2020 a celor două brigăzi din România, conduse de Ovidiu Haţegan şi Istvan Kovacs, Comisia Centrală a Arbitrilor a intrat în contact cu mai multe federaţii unde este deja implementat sistemul VAR, astfel încât arbitrii noştri să fie delegaţi la meciuri importante din campionatele respective", se arată pe site-ul citat. Astfel, în această seară, Ovidiu Haţegan, ajutat de asistenţii Radu Ghinguleac şi Sebastian Gheorghe, va arbitra partida AEK Larnaca - Omonia Nicosia, în prima ligă cipriotă. Oaspeţii sunt lideri, având 3 puncte peste Apollon, echipa de pe locul secund. De asemenea, vineri, 7 mai, Istvan Kovacs va conduce la centru partida Al Shabab - Al Hilal, în Arabia Saudită. Acesta va fi ajutat la cele două tuşe de Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene. Meciul le opune pe primele două clasate ale campionatului. Cu 5 etape înainte de final, cele două echipe se află la egalitate de puncte, 48. AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă