Fotbal - Manchester City: Kevin De Bruyne, indisponibil între patru şi şase săptămâni

1 lună in urmă 12

Kevin De Bruyne, fotbalistul belgian al lui Manchester City, va fi indisponibil între patru şi şase săptămâni după ce s-a accidentat în meciul de miercuri cu Aston Villa (2-0) din campionatul Angliei, a anunţat vineri site-ul radioteleviziunii RTBF. De Bruyne a fost înlocuit în minutul 59 al meciului cu Aston Villa, după o ciocnire cu Jack Grealish. După meci, Pep Guardiola, a spus că se teme că mijlocaşul său a suferit o accidentare musculară. Vineri, el a confirmat că este vorba de o problemă la ischiogambieri.   Foto: (c) NEIL HALL / EPA "Potrivit medicului, după examenele efectuate ieri şi în această dimineaţă, el va lipsi între patru şi şase săptămâni", a declarat Guardiola. "Vom merge înainte. Nu voi aminti cât de important este pentru noi, însă din păcate pentru el, pentru noi toţi, va lipsi într-o parte importantă a sezonului. Trebuie să găsim o soluţie, fiindcă pentru toată lumea e greu în această situaţie şi trebuie să ne adaptăm", a adăugat tehnicianul. Mijlocaşul belgian va rata mai ales partida de pe terenul lui Liverpool, pe 7 februarie. Manchester City este pe locul 2 în Premier League, la două puncte de liderul Manchester United, ce are un meci mai mult disputat. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Adrian Dădârlat, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă