Fotbal: La finala Europa League vor putea asista 9.500 de spectatori (UEFA)

1 zi in urmă 23

Până la 9.500 de spectatori vor putea asista pe 26 mai la finala Europa League de la Gdansk, după ce autorităţile poloneze şi-au dat acordul pentru 25 la sută din public, a anunţat, luni, Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) odată cu deschiderea vânzării biletelor, informează AFP. "Suporterii veniţi din străinătate vor trebui să se conformeze restricţiilor şi exigenţelor de intrare pe teritoriu" în vigoare la data finalei, întrucât "nicio excepţie nu va fi acordată", a avertizat instanţa europeană. Pe data de 31 martie, UEFA a ridicat interdicţia de stadion pentru suporterii aflaţi în deplasare începând cu "finalele competiţiilor de cluburi", pentru fanii finalistelor să poată asista la ultimul act din Europa League, respectiv Liga Campionilor (29 mai la Istanbul). În practică, "accesul pe stadion va fi acordat conform legislaţiei locale", care urmează să fie precizat în "această săptămână" şi "poate include necesitatea de a prezenta o dovadă a vaccinării sau un rezultat negativ la Covid-19", adaugă instanţa. UEFA a acordat "2.000 de bilete fiecărei echipe şi pune la vânzare alte 2.000 pe site-ul său până vineri la ora 12:00 GMT, cu preţuri cuprinse între 40 şi 130 de euro. Cele 1.500 de bilete restante vor merge către "comitetul local de organizare, UEFA, federaţii, parteneri comerciali şi difuzori". "Biletele nu vor fi vândute conform principiului primul venit, primul servit". În loc de aceasta, o tragere la sorţi va fi organizată odată ce perioada de candidatură se va încheia", mai precizează forul continental, care va rambursa tichetele dacă cererea este redusă. Finalistele Europa League vor fi cunoscute după returul semifinalelor de joi: în tur, Manchester United a trecut cu 6-2 de AS Roma, în timp ce Villareal a învins-o pe Arsenal cu 2-1. AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă