Fotbal: Justiţia spaniolă interzice meciurile din campionat în zilele de vineri şi luni

4 luni in urmă 23

Tribunalul superior din Madrid a interzis disputarea meciurilor din La Liga în zilele de luni şi vineri, fiind în aşteptarea unei alte decizii a justiţiei, scrie AFP. În această dispută dintre Federaţia Spaniolă (RFEF) şi La Liga, Curtea Superioară de Justiţie din Madrid a cerut celor două părţi să negocieze şi aşteaptă şi decizia Curţii Provinciale din Madrid (jurisdicţia regională) cu privire la dispută. Aceasta a permis organizarea meciurilor de ligă în zilele de luni şi vineri din sezonul trecut, dar cu titlu provizoriu. Ediţia 2019-2020 din La Liga a fost afectată de restricţiile legate de Covid-19 şi multe meciuri au trebuit reprogramate. În septembrie, Comitetul pentru competiţii al RFEF a restabilit interdicţia de a juca luni şi vineri şi a forţat La Liga să refacă programul pentru primele etape din campionat. La începutul lunii octombrie, organizatorul campionatului ceruse Tribunalului Comercial din Madrid să menţină măsurile derogatorii adoptate în 2019-2020 de către Curtea Provincială. Această cerere a fost respinsă marţi. La Liga susţine că este singura în măsură să decidă zilele şi orele de disputare a partidelor din campionat, dar RFRF afirmă că La Liga are dreptul de a stabili doar ora de începere a unei partide, nu şi ziua. Şi problema drepturilor tv afectează relaţiile dintre cele două organisme. Potrivit La Liga, Federaţia este pregătită să lase anumite meciuri să se joace în afara weekend-urilor, în schimbul unei compensaţii financiare. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă