Fotbal: Joan Laporta, ales în funcţia de preşedinte al clubului FC Barcelona

2 luni in urmă 6

Joan Laporta a fost ales duminică în funcţia de preşedinte al clubului FC Barcelona, pe care a mai ocupat-o între 2003 şi 2010, informează AFP. Laporta a primit 54,28% la sută din voturile suporterilor acţionari (34.184), reuşind să se impună în faţa contracandidaţilor săi Victor Fond (29,99% - 16.679 voturi) şi Toni Freixa (8,58% - 4.769 voturi). La vot au luat parte 55.611 socios, fiind a doua participare la vot din istoria clubului catalan, după cea din 2010 (57.088 socios). În vârstă de 58 ani, Juan Laporta îl înlocuieşte în funcţia de preşedinte pe Josep Maria Bartomeu, care a condus-o pe FC Barcelona începând din anul 2014, demisionând la finele anului trecut, în urma presiunii suporterilor acţionari, din cauza dificultăţilor cu care se confruntă clubul pe plan financiar şi sportiv. Primul dosar arzător pe care noul preşedinte al Barcelonei trebuie să-l rezolve este cel al starului argentinian Lionel Messi, care îl vara trecută şi-a exprimat dorinţa de a părăsit clubul la care şi-a petrecut întreaga sa carieră. Messi urmează să devină liber de contract la finalul acestui sezon, fiind liber să negocieze cu orice alt club începând de la 1 ianuarie. A doua mare problemă de care Joan Laporta trebuie să se ocupe este cea economică, FC Barcelona având peste un miliard de euro datorii pe termen lung, gruparea de pe Camp Nou fiind obligată să găsească 730,6 milioane de euro până la finele lunii iunie. Noul preşedinte trebuie să negocieze o reeşalonare a acestor datorii şi să discute, totodată, cu jucătorii pentru o eventuală diminuare a salariilor. Întârzierea lucrărilor de renovare a stadionului Camp Nou, prevăzute inţial să înceapă în 2017, dar care abia au debutat, precum şi criza sportivă cu care se confruntă Barca, care nu a mai cucerit niciun trofeu din aprilie 2019, sunt alte probleme aflate acum în sarcina lui Joan Laporta. În timpul primului său mandat, FC Barcelona a cucerit în total 12 titluri, între care două trofee ale Ligii Campionilor (2006, 2009), o Supercupă a Europei şi un titlu de campioană mondială a cluburilor, patru titluri de campioană naţională, o Cupă şi trei Supercupe ale Spaniei, La începutul acestei luni, fostul preşedinte Josep Maria Bartomeu a fost reţinut şi apoi pus în libertate provizorie, în cadrul anchetei legate de dosarul "Barcagate', împreună cu fostul său consilier Jaume Masferrer. Afacerea "Barcagate" a izbucnit în urmă cu un an după o anchetă a postului spaniol de radio Cadena Ser în legătură cu o presupusă campanie de calomnii împotriva unor figuri ale Barcei (ca vedeta Lionel Messi sau fundaşul Gerard Pique) pe reţelele de socializare, campanie orchestrată de o firmă care lucra pentru club. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă