Fotbal: Grozavu (Sepsi OSK) - E un campionat influenţat de arbitraj, sper să nu se întâmple şi la meciul cu Dinamo

2 săptămâni in urmă 12

Antrenorul echipei de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Leo Grozavu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că actuala ediţie a Ligii I este influenţată de greşelile de arbitraj şi a precizat că speră să nu se întâmple acest lucru şi la partida din deplasare cu Dinamo din etapa a 23-a. "Este un campionat care a fost influenţat foarte mult de greşeli de arbitraj. Sper să nu se întâmple şi la jocul ăsta. Campionatul este influenţat şi de îmbolnăvirile astea, care pe noi ne-au dat mult în spate. Cu echipa completă acum eram mult mai liniştiţi. Din păcate acum suferim", a afirmat Grozavu. "Se anunţă o partidă dificilă, ţinând cont că nu trecem prin cea mai bună perioadă din punct de vedere al lotului de jucători. Avem mulţi bolnavi, unii au revenit dar nu sunt în ritm. Însă nu mai trebuie să ne plângem că şi aşa nu ne înţelege nimeni. Aşa că trebuie să ne punem cât mai repede la punct cu pregătirea şi să încercăm să scoatem maximum de la fiecare meci. Dinamo a arătat un reviriment, are jucători valoroşi, care, chiar dacă clubul traversează o perioadă nefastă, formează o echipă care pot învinge orice adversar. Va trebui să fim foarte atenţi", a adăugat el. Antrenorul se teme de condiţiile meteo de la ora partidei cu Dinamo: "Va fi frig... noi jucăm la 21:00 şi mai mult ca sigur va fi o temperatură negativă. Mă tem de condiţiile meteo, pentru că ştim că gazonul de pe Stadionul Dinamo nu se prezintă în cele mai bune condiţii. În plus, s-a jucat din trei în trei zile acolo. Aşa că va fi mai mult ca sigur un meci de luptă. Însă asta este, suntem programaţi, trebuie să jucăm, nu avem ce face". Echipa de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe întâlneşte formaţia FC Dinamo, sâmbătă, de la ora 21:00, în deplasare, într-o partidă contând pentru etapa a 23-a a Ligii I. AGERPRES (V, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă