Fotbal: Cristiano Ronaldo, triplă pentru Juventus în victoria de la Cagliari

1 lună in urmă 1

Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo a reuşit o triplă pentru Juventus Torino în victoria cu 3-1 de la Cagliari, duminică, în etapa a 27-a a campionatului de fotbal al Italiei.   Foarte criticat după ce Juventus a fost eliminată de FC Porto în optimile de finală ale Ligii Campionilor, Ronaldo a înscris de trei ori înainte de pauză, în minutele 10, 25 (din penalty) şi 32. Giovanni Simeone a marcat în min. 61 pentru gazde, la care mijlocaşul român Răzvan Marin a fost integralist.   Tânărul fundaş Radu Drăguşin a fost rezervă la oaspeţi.   În clasament, Juventus, cu 55 de puncte, este pe locul 3, la 10 puncte de liderul Inter Milano, având însă un meci mai puţin disputat.   Cagliari, cu 22 de puncte, este pe poziţia a 17-a, prima deasupra zonei retrogradării. Pe locul 19, cu 19 puncte, este Parma, care a obţinut un rezultat foarte bun duminică, 2-0 acasă cu AS Roma. Primul gol a fost înscris de Valentin Mihăilă din pasa lui Dennis Man. Potrivit statisticianului Opta, a fost pentru prima oară din sezonul 2004-2005 când un român a pasat decisiv pentru golul altui român în Serie A. Rezultatele etapei din Serie A: vineri Lazio Roma - Crotone 3-1 Au marcat: Milinkovic-Savic (14), Alberto (39), F. Caicedo (84), respectiv Simy (29, 50 - pen) Atalanta Bergamo - Spezia 3-1 Au marcat: Pasalic (53, 73), Muriel (55), respectiv Piccoli (81) sâmbătă Sassuolo - Hellas Verona 3-2 Au marcat: Locatelli (4), Djuricic (51), Traore (81), respectiv Lazovic (43), Dimarco (79) Benevento - Fiorentina 1-4 Au marcat: Ioniţă (56), respectiv Vlahovic (8, 26, 45+1), Eysseric (75) Genoa - Udinese 1-1 Au marcat: Pandev (8), respectiv De Paul (30 - pen) duminică Bologna - Sampdoria 3-1 Au marcat: Barrow (27), Svanberg (41), Soriano (70), respectiv Quagliarella (37) Parma - AS Roma 2-0 Au marcat: Mihăilă (9), Hernani (55 - pen) Torino - Inter Milano 1-2 Au marcat: Sanabria (70), respectiv Lukaku (62 - pen), Lautaro Martinez (85) Cagliari - Juventus Torino 1-3 Au marcat: Simeone (61), respectiv Cristiano Ronaldo (10, 25 - pen, 32) Duminică mai are loc meciul AC Milan - Napoli. Lider este Inter Milano, cu 65 puncte (27 jocuri), urmată de AC Milan, 56 p (26 j), Juventus, 55 p (26 j), Atalanta, 52 p (27 j), AS Roma, 50 p (27 j), Napoli, 47 p (25 j), Lazio, 46 p (26 j) etc. AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Andreea Preda)   Foto: (c) Alberto Lingria/REUTERS
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă