Fotbal/Coronavirus: Clubul marocan Raja Casablanca a anunţat că are opt jucători testaţi pozitiv

4 luni in urmă 20

Clubul marocan de fotbal Raja Casablanca a anunţat că are opt jucători testaţi pozitiv la coronavirus, cu doar zece zile înainte de disputarea returului semifinalei Cupei Campionilor Africii, contra celor de la Zamalek (Egipt), meci care va avea loc sâmbăta viitoare, scrie EFE. Într-o declaraţie publicată pe contul său de Facebook, echipa din Casablanca a anunţat că din cele 53 de teste efectuate luni jucătorilor şi personalului tehnic, şase au fost pozitive, pe lângă alte două care au fost diagnosticate sâmbăta trecută. Raja a trimis o scrisoare Confederaţiei africane de fotbal (CAF) pentru a solicita amânarea întâlnirii programate în Egipt şi aşteaptă acum răspunsul organizaţiei. Printre jucătorii infectaţi cu coronavirus ai echipei Raja Casablanca se află mijlocaşul Mohsine Moutouali şi atacantul Abdelilah Hafidi, jucători de bază ai echipei, dar şi Ilyas Haddad şi Anas Jabroun. În tur, Raja a pierdut acasă cu 1-0. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă