Fotbal: Ciprian Tătăruşanu va apăra poarta echipei AC Milan după accidentarea lui Mike Maignan

3 zile in urmă 12

Fostul internaţional român Ciprian Tătăruşanu va avea şansa de a apăra poarta echipei italiene de fotbal AC Milan după ce titularul Mike Maignan s-a accidentat şi va fi operat la încheietura mâinii, a anunţat, marţi, clubul într-un comunicat, citat de AFP. ''O durere persistentă la încheietura mâinii stângi a lui Mike Maignan impune, după o examinare amănunţită, o artroscopie care va fi efectuată mâine'', adică miercuri, a explicat clubul milanez. Portarul francez va lipsi între 10 şi 15 zile, potrivit presei din Peninsulă. Venit în această vară la Milan, după ce a câştigat titlul în Ligue 1 cu Lille, portarul originar din Guyana s-a impus ca titular, el făcând parte şi din lotul Franţei care a câştigat în weekend Liga Naţiunilor. AC Milan va juca până la finalul lunii cinci meciuri, dintre care patru în Serie A, acasă cu Hellas Verona, în deplasare cu Bologna, acasă cu Torino şi în deplasare cu AS Roma, şi unul în Liga Campionilor, în deplasare cu FC Porto (19 octombrie). Presa italiană relatează că pentru a suplini absenţa lui Maignan clubul se gândeşte să îl transfere pe ''veteranul'' Antonio Mirante (38 ani), liber de contract. Tătăruşanu nu a evoluat niciun minut în noul sezon competiţional. AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă