Fotbal: CFR Cluj, eliminată din Europa League, după o nouă înfrângere cu Steaua Roşie (1-2)

1 lună in urmă 16

CFR Cluj a fost eliminată din Europa League la fotbal, după ce a fost învinsă de Steaua Roşie Belgrad cu scorul de 2-1 (1-1), joi seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, în manşa secundă a play-off-ului. Învinsă şi la Belgrad, cu 4-0, CFR Cluj va rămâne cu participarea în grupele Europa Conference League. Ca şi în meciul tur, campioana României a plătit preţul unor greşeli individuale mari, deşi a evoluat mai bine. Croatul Gabriel Debeljuh (34) a înscris golul ardelenilor, iar pentru campioana Serbiei au punctat Aleksandar Katai (4 - penalty) şi Milan Pavkov (53). Meciul din Gruia a început cât se poate de prost pentru CFR, arbitrul Michael Oliver dictând un penalty în chiar minutul 3, în urma unui corner la poarta clujenilor, pentru o intervenţie a lui Graovac la Degenek. Katai a marcat (4) cu o doză de şansă şi a îndepărtat orice dubii în privinţa calificării Stelei Roşii. CFR şi-a revenit şi a controlat jocul, testându-l pe portarul canadian Milan Borjan (ex-FC Vaslui) în câteva rânduri. Păun a şutat din afara careului (18), fără probleme pentru Borjan. Goalkeeper-ul a respins şutul din careu al lui Deac (23), a deturnat mingea expediată de Sigurjonsson din afara careului (24). Echipa antrenată de Marius Şumudică a reuşit egalarea în min. 34, când Debeljuh a trimis cu capul în plasă centrarea cu boltă a lui Costache. La reluare, belgrădenii au trecut din nou în avantaj, după o gafă de proporţii a portarului Bălgrădean, care a degajat greşit la o minge în adâncime a oaspeţilor, iar Milan Pavkov a îndeplinit o simplă formalitate (53). Manea şi Petrila l-au întrebuinţat pe Borjan (60), dar şuturile lor au fost respinse. Camora a avut o intervenţie salutară (61), respingând din faţa porţii goale mingea trimisă de Ben Nabouhane. CFR a primit penalty în min. 62, când Debeljuh a fost agăţat de Dragovic, dar Deac a executat lamentabil şi Borjan a apărat (63). CFR a primit o ultimă lovitură în min. 78, când argentinianul Rodriguez a primit al doilea cartonaş galben pentru un fault inutil la mijlocul terenului. Oaspeţii au căutat să mai marcheze, în aceste condiţii, dar Bălgrădean (80) a respins din faţa lui Diony, iar apoi a salvat un gol ca şi făcut în faţa francezului (88). Ardelenii au mai avut şuturi prin Petrila (84) şi Alibec (87), fără emoţii pentru Borjan. CFR, care a jucat al 15-lea său meci oficial în acest sezon, în 45 de zile, îşi va afla vineri adversarele din grupele Europa Conference League, la tragerea la sorţi programată la Istanbul (14:30). FC CFR 1907 Cluj - Steaua Roşie Belgrad 1-2 (1-1) Au marcat: Gabriel Debeljuh (34), respectiv Aleksandar Katai (4 - penalty), Milan Pavkov (53). Ciprian Deac (CFR) a ratat un penalty în min. 63 (a apărat Milan Borjan). Cluj-Napoca, Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' Europa League - play-off (retur) În tur: 0-4. Au evoluat echipele: CFR: 87. Giedrius Arlauskis (34. Cristian Bălgrădean, 46) - 4. Cristian Manea, 6. Danijel Graovac, 13. Denis Ciobotariu, 45. Mario Camora (căpitan) - 5. Jonathan Rodriguez, 8. Runar Mar Sigurjonsson - 18. Valentin Costache (9. Billel Omrani, 73), 10. Ciprian Deac (11. Alexandru Chipciu, 66), 7. Adrian Păun (27. Claudiu Petrila, 46) - 22. Gabriel Debeljuh (77. Denis Alibec, 73). Antrenor: Marius Şumudică. Rezerve neutilizate: 89. Otto Hindrich - 14. Iasmin Latovlevici, 21. Anas Tahiri, 76. Guessouma Fofana, 92. Mike Cestor, 94. Cătălin Itu. Steaua Roşie: 82. Milan Borjan (căpitan) - 77. Marko Gobeljic, 15. Aleksandar Dragovic (6. Radovan Pankov, 66), 5. Milos Degenek, 23. Milan Rodic - 8. Guelor Kanga, 35. Sekou Sanogo (18. Njegos Petrovic, 77), 4. Mirko Ivanic (7. Nenad Krsticic, 66) - 31. El Fardou Ben Nabouhane, 10. Aleksandar Katai (39. Lois Diony, 74) - 9. Milan Pavkov (22. Veljko Nikolic, 74). Antrenor: Dejan Stankovic. Rezerve neutilizate: 1. Zoran Popovic, 51. Milos Gordic - 2. Milan Gajic, 3. Srdjan Babic, 25. Strahinja Erakovic, 55. Slavoljub Srnic, 99. Nikola Krstovic. Arbitru: Michael Oliver; arbitri asistenţi: Stuart Burt, Simon Bennett; arbitru de rezervă: Darren England (toţi din Anglia) Cartonaşe galbene: Degenek (15), Rodic (31), Sanogo (39), Sigurjonsson (41), Dragovic (62), Rodriguez (69, 78). Cartonaş roşu: Rodriguez (78). AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)   Sursa foto: RedStar Belgrade/Facebook
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă