Atacantul internaţional italian Mario Balotelli, aflat fără club din vară, a semnat, luni, un contract cu Monza, club de fotbal din Serie B aflat în proprietatea lui Silvio Berlusconi, a anunţat echipa lombardă de eşalon secund, citată de AFP.
"Primim întăriri prin Mario Balotelli, care a semnat un contract până la data de 30 iunie 2021", a anunţat clubul de la periferia oraşului Milano, care, proaspăt promovat în divizia secundă, aspiră la accederea în Serie A în acest sezon.
Semnarea contractului fusese anunţată sâmbătă de Adriano Galliani, mâna dreaptă a lui Silvio Berlusconi la Monza, acelaşi rol avându-l şi pe vremea când fostul prim-ministru italian conducea clubul AC Milan, la care a jucat şi Balotelli.
Fostul atacant al echipelor Nice şi Olympique Marseille, în vârstă de 30 de ani, a efectuat luni vizita medicală prealabilă semnării angajamentului. El va avea nevoie de câteva săptămâni de pregătire pentru a reveni la nivelul fizic optim înainte de a disputa primele meciuri.
Mario Balotelli (36 selecţii, 14 goluri cu echipa Italiei) a jucat în sezonul trecut cu Brescia, fără a putea evita retrogradarea echipei în Serie B, după ce a trecut în Ligue 1 pe la Nice şi Marseille.
Monza, club de la periferia oraşului Milano, a fost cumpărat în septembrie 2018 pentru 3 milioane de euro de Berlusconi. Fostul premier vânduse în 2017 clubul AC Milan pentru suma de 740 milioane euro.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)