Fotbal: Antrenorul echipei Fiorentina, Cesare Prandelli, a demisionat

1 lună in urmă 1

Antrenorul echipei de fotbal Fiorentina, Cesare Prandelli, şi-a prezentat marţi demisia, a anunţat clubul aflat pe locul 14 în Serie A. Selecţioner al Italiei între 2010 şi 2014, Cesare Prandelli, în vârstă de 63 de ani, fusese numit în noiembrie în locul lui Giuseppe Iachini. Sub comanda sa, gruparea viola are un bilanţ modest, 5 victorii, 6 egaluri şi 10 înfrângeri, şi este la 7 puncte deasupra zonei retrogradării, când mai sunt zece etape Prandelli a refuzat să discute cu presa după ultimul meci, 2-3 acasă cu Milan, duminică, în etapa a 28-a. Într-o lungă scrisoare, el a dat de înţeles că ar putea renunţa la antrenorat. Tehnicianul a mai pregătit echipa toscană între 2005 şi 2010, reuşind două calificări în grupele Ligii Campionilor şi o semifinală de Cupa UEFA, în 2008. Unul dintre cei mai buni jucători ai Fiorentinei în primul mandat al lui Prandelli a fost atacantul român Adrian Mutu Potrivit presei italiene, pe banca Fiorentinei va reveni Giuseppe Iachini. Acesta îl înlocuise pe Vincenzo Montella în decembrie 2019, când formaţia era pe locul 15, ea reuşind să încheie sezonul trecut pe poziţia a 10-a. În lotul echipei este şi tânărul atacant român Louis Munteanu. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă