Fostul star al Barcelonei, Rivaldo, îl încurajează pe Leo Messi să semneze cu Manchester City: „I-ar face cu adevărat invincibili”

2 luni in urmă 3

Brazilianul Rivaldo este de părere că Leo Messi ar fi o armă letală pentru echipa lui Pep Guardiola, Manchester City, și îi cere acestuia să plece de la FC Barcelona.

Fosta legendă a catalanilor vede în parteneriatul Messi-Guardiola cheia succesului pentru gruparea de pe Ettihad.

Rivaldo crede că venirea lui Leo Messi la Manchester City ar face ca echipa lui Pep Guardiola să fie de neoprit. Atunci când a fost de acord să continue la Barcelonaîn luna septembrie, Messi a ținut să declare: „Voi continua la acest club doar pentru că președintele mi-a spus că singura cale prin care pot pleca ar fi să plătesc cele 700 de milioane de euro, ceea ce este imposibil”.

Rivaldo îi transmite lui Leo Messi să se transfere la Manchester City

Leo Messi ar trebui să considere Manchester City o „destinație plauzibilă”, acolo unde aportul său ar face echipa lui Guardiola „și mai puternică”, spune Rivaldo.

Fostul decar de pe Camp Nou, care a cucerit două trofee La Liga cu gruparea blaugrana, dar și Balonul de Aur la nivel individual, susține că Leo Messi ar putea să facă echipa de pe Ettihad invincibilă prin transferul său.

Într-un interviu pentru cei de la Betfair, fostul simbol brazilian a declarat: „Pep Guardiola are una dintre cele mai bune echipe din Europa și Manchester City se află într-o formă incredibilă după 19 victorii consecutive. Au luat un avans de 10 puncte în campionat și au făcut un pas uriaș în Europa săptămâna asta”.

Fostul internațional „carioca” a adăugat: „City este un club foarte bogat și asta îi permite să semneze cei mai buni fotbaliști din lume. Din acest motiv, ei ar putea fi o destinație foarte probabilă pentru Messi, dacă pleacă de la Barcelona. Clubul englez ar deveni și mai puternic dacă l-ar aduce pe Messi. De fapt, cu Messi, ei ar fi favoriți să câștige orice competiție”.

O plecare a lui Messi de pe Camp Nou ar pune capăt unei cariere stelare de 18 ani în tricoul blaugrana, în care atacantul argentinian a marcat 668 de goluri în 794 de meciuri jucate.

The post Fostul star al Barcelonei, Rivaldo, îl încurajează pe Leo Messi să semneze cu Manchester City: „I-ar face cu adevărat invincibili” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă