Senatorul PSD Florian Bodog, fost ministrul al Sanatatii, critica modul in care a inceput etapa a doua a campaniei de vaccinare anti-COVID-19, spunand ca aceasta a debutat "maxim cu stangul". El afirma ca isi doreste ca intreaga campanie sa fie un succes.
Florian Bodog a criticat, la RFI, modul in care este organizata a doua etapa a campaniei de vaccinare anti-COVID-19.
"Vineri dimineata, platforma de programare nu functiona si in acelasi timp nici numarul de telefon pus la dispozitie de autoritati nu a putut fi accesat. Nu a fost cel mai bun semnal pentru nimeni. Pe de alta parte, avand in vedere faptul ca aceasta a doua campanie de vaccinare se adreseaza persoanelor cu varsta peste 65 de ani si persoanelor cu boli cronice, aceasta inscriere putea fi pornita de cel putin o saptamana, in asa fel incat sa nu se produca acest blocaj", a afirmat fostul ministru al Sanatatii.
El considera ca etapa a doua a campaniei de vaccinare anti-Covid-19 a debutat "cu stangul".
"Maxim cu stangul. Si din punct de vedere al comunicarii. Ieri, de exemplu, vedeam un comunicat oficial al STS-ului, care spunea ca s-au inscris pe platforma in jur de 200.000 de persoane, dupa care Guvernul a spus ca s-au inscris peste 300.000. Toate aceste lucruri ridica semne de intrebare si dau apa la moara celor care vin cu mesaje antivacciniste", a sustinut Bodog.
Senatorul PSD a spus ca, personal, si-ar dori ca in final campania de vaccinare anti-COVID-19 sa fie un succes.
"Da, imi doresc sa fie un succes. Daca campania de vaccinare este un succes si se imunizeaza o mare parte din populatia Romaniei, practic riscul de imbolnavire scade", a afirmat el.
Platforma informatica pentru inregistrare in vederea vaccinarii anti-COVID nu a functionat luni dimineata, STS anuntand ca platforma furnizeaza date cu intermitenta si ca lucreaza pentru remedierea situatiei. Ulterior, STS a transmis ca aplicatia este functionala, iar cei care doresc sa se programeze pot sa acceseze platforma de vaccinare.