Fostul internaţional Dănuţ Lupu, după ce s-a vindecat de COVID: "Toţi aţi avut virusul ăsta..."

2 luni in urmă 34

Lupu, 53 de ani, a fost internat luna trecută în secţia ATI de la spitalul Colentina.  

"Cel mai greu a fost de la a 5-a zi până la a 12-a. Am avut ghinionul să stau cu un domn care 23 de ore din 24 'murea'. Voia apă sau orice altceva. Am stat singur în salon la început, până l-au adus pe acest domn, care îmi doresc din tot sufletul să se fi făcut bine și să fi ajuns acasă. Nu te lasă nici să vorbești la telefon în spital, ești al nimănui. Nimic, nu ai voie (...) Am avut o perioadă de 7 zile de coșmar, nu le doresc nici dușmanilor mei așa ceva. Am reușit să driblez și COVID-ul, sper că am scăpat de el. A fost cam cel mai greu dribling al meu", a spus Dănuț Lupu la Digisport.

El crede că s-a infectat după ce a jucat fotbal în compania unor amici, moment care a fost urmat de un grătar.

Lupu le-a transmis un mesaj celor care neagă existenţa noului coronavirus:

Lupu: Poate aţi fost asimptomatici, dar tot l-aţi avut

"Toți ați avut virusul ăsta. Poate unii ați fost asimptomatici, dar toți v-ați infectat la un moment dat", a estimat el.

Născut pe 27 februarie 1967 la Galați, Dănuț Lupu a jucat pe postul de mijlocaș central și a evoluat la echipele Dunărea Galaţi, Dinamo Bucureşti, Panathinaikos, Korinthos, OFI Creta, Rapid Bucureşti, Brescia şi Tzafirim Holon.

A îmbrăcat de 14 ori tricoul primei reprezentative a României și a participat la Campionatul Mondial din 1990.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă