Fostul antrenor de baschet Constantin Moldovan a murit la vârsta de 78 de ani

3 săptămâni in urmă 16

Zi de doliu în sportul românesc. Fostul antrenor de baschet Constantin Moldovan a murit la vârsta de 78 de ani.

„Federaţia Română de Baschet anunţă cu multă tristeţe şi profund regret trecerea în nefiinţă a celui care a fost antrenorul Constantin Moldovan. Titi Moldovan, aşa cum era mai cunoscut printre apropiaţii şi prietenii din familia baschetului românesc, s-a stins din viaţă după o lungă şi grea suferinţă, medicii de la ATI declarând azi-noapte decesul acestuia la vârstă de 78 de ani. Pe această cale, Federaţia Română de Baschet îşi exprimă compasiunea şi profundul regret pentru dispariţia prematură a celui care a fost Titi Moldovan, adresând totodată sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească!”, se arată într-un comunicat al FRB.

Citeşte şi: David Popovici cucerește încă un titlu. O celebră publicație din SUA l-a numit „Cel mai bun nou sportiv al anului”

Născut în Ocna Mureş, în dată de 4 februarie 1943, Constantin Moldovan şi-a dedicat întreagă viaţă baschetului, devenind antrenor la echipele clubului CSŞ Steaua Bucureşti. După ce a ieşit la pensie, a contribuit substanţial la înfiinţarea echipei de juniori a Colegiului Naţional Aurel Vlaicu Bucureşti, reuşind în 2010 să acceadă la Turneul Final de juniori după 8 ani de absenţa consecutivă a echipelor din Capitală, potrivit Agerpres.

Titi MoldovanDe-a lungul timpului, a pregătit şi format sute de sportivi, mulţi dintre aceştia ajungând componenţi ai echipelor naţionale (33) sau ai echipelor divizionare. Printre sportivii de renume din baschetul românesc care au fost pregătiţi de Constantin Moldovan se numără internaţionalii Robert Reisenbuchler, Mircea Cristescu, Dragoş Barbu, dar şi fostul prim-ministru al României, Victor Ponta.

Ca antrenor, a adunat numeroase performanţe naţionale la turneele finale de juniori cu echipele CSŞ Steaua Bucureşti şi CN Aurel Vlaicu, fiind cooptat şi în staff-urile tehnice ale echipele naţionale juvenile ale României.

Pentru contribuţia avută la descoperirea şi promovarea tinerelor talente din baschetul autohton a fost inclus, cu ocazia All Star Game – Cluj-Napoca 2014, în programul „Legendele Baschetului Românesc”, categoria „Formatori”, alături de alţi antrenori de juniori din generaţia sa.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă