Fosta soție a lui Andrei Ștefănescu, despre relația cu acesta după divorț. „Încă îi servesc mâncarea la masă”

1 lună in urmă 16

În luna noiembrie a anului trecut, Andrei Ștefănescu a anunțat divorțul de Antonia, mama băiețelului său. Cei doi au rămas în relații foarte bune iar acum, la câteva luni de la despărțire, fosta soție a prezentatorului TV a paricipat la „Chefi la cuțite”, unde a făcut declarații neașteptate despre relația lor.

„Îmi place să gătesc, mă relaxează, îmi place când văd ce iese”, spunea Antonia la Antena 1Ajunsă în fața lui Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, prietenii fostului ei soț, Antonia a vorbit și despre viața de după divorț.

Fosta soție a lui Andrei Ștefănescu, despre relația cu acesta după divorț. „Încă îi servesc mâncarea la masă”

„Poate sună a clișeu, dar relații foarte bune. Adică în continuare ne vizitează aproape zilnic, își petrece timpul cu Ayan.

Încă îi servesc mâncarea la masă. Partea asta nu s-a schimbat. Am reușit totul, chiar dacă am divorțat”, a spus Antonia, în cadrul emisiunii ”Chefi la cuțite”, potrivit Spynews.

„Mi-am dat seama din prima că este un bărbat lângă care pot să fac asta. Și el și-a dorit asta. Le-a făcut pe toate, în afară de un coteț de găini.

Adică, sincer, încă îi reproșez că nu mi-a făcut cotețul de găini în curte”, a mai spus frumoasă blondă atunci când a fost întrebată dacă-i reproșează ceva fostul soț.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă