Fost primar al Bucureștiului, despre greva de la metrou: „Au apus vremurie câdn prin forță obțineai ce voiai”

1 lună in urmă 6

protest la metrouprotest la metrou

Sorin Oprescu, fost primar al Bucureștiului, a declarat, în „Ediție Specială”, că au apus de mult vremurile când, prin forță, sindicatele obțineau tot ce doreau.

VINERI, 26 MARTIE 2021, 21:42

SURSĂ: Realitatea.net

AUTOR: Iulian Budușan

„Am trecut prin două greve în șapte ani, iar la vremea aceea ele erau în pricipal ale celor de la RATB. În principal, ele erau la vremea respectivă ale RATB. Nu e confortabil să stai în fața a 3-4.000 de oameni. În urma negocierilor, tot ai lor de la sindicat au linșitit apele. Astăzi s-a spus cuvinte grele, terorism iar lucrurile astea pot fi certificate doar prin lege cine are dreptate.

Încep să treacă vremurile din istoria apropiată, când prin forță era neapărat să obții izbanda. E foarte important și cine conduce. Au existat directori la metrou care au fost onești, au știut să vorbească limba sindicaliștilor, așa cum a fost unul dintre directorii generali la Metrorex. Acolo s-a confruntat cu probleme, dar nu s-a întâmplat așa ceva. Suntem otăriviți de restricții și nu aveam nevoie de chestia asta, pentru că totul se răsfrânge asupra oamenilor. STB nu a putut face față, pentru că metroul transportă aproape 700 mii de oameni. Am văzut un ministru cu sange în instalație. La Rădoi s-a molipsit puterea, pentru că de 20 de ani este la conducere.

Liderii de sindicat, mai puțin puternici, atunci când se schimbă puterea se schimbă și ei, în sensul ca ajung în funciții, iar cei tineri vin din urmă și preiau metehnele”, a spus Sorin Oprescu.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă