Formula 1 a ajuns la Imola, acolo unde și-a găsit sfârșitul legendarul Ayrton Senna. Povestea circuitului cu drame și curse memorabile | SPECIAL

3 săptămâni in urmă 32

Formula 1 a ajuns la acest sfârșit de săptămână la Imola, locul unde și-a găsit sfârșitul legendarul Ayrton Senna, dar care a adunat și alte drame și curse memorabile.

Circuitul unde Michael Schumacher a obținut șapte victorii este unul cu o istorie bogată în Formula 1: prima cursă a avut loc în 1963, fără ca aceasta să conteze pentru Campionatul Mondial.

Vineri a avut loc prima sesiune de antrenamente liber de la Imola: Bottas a fost cronometrat în 1 min 16 sec 564/1000, devansându-l cu 41 miimi de secundă pe Hamilton, deţinătorul titlului. Sâmbătă, de la ora 15:00, sunt programate calificările, iar cursa va avea loc duminică, de la ora 16:00.

Formula 1 revine la Imola, acolo unde a murit Ayrton Senna

Ediţia din 1989 a fost marcată de accidentul suferit de Gerhard Berger în virajul Tamburello, în urma căruia monopostul Ferrari a luat foc.

Ediția din 1994 de la Imola a fost însă cu siguranță cea mai dramatică. Roland Ratzenberger a murit după ce a pierdut controlul monopostului în calificări, iar o zi mai târziu aici și-a pierdut viața marele campion Ayrton Senna, după ce a lovit un zid de beton la viteza de 211 km/h, tot în virajul Tamburello.

FIA a luat măsuri pentru ca incidentul să nu se mai repete, iar parapeții din beton au fost înlocuiți cu improvizații precum zidurile artificiale formate din cauciucuri.

Aflat la peste 70 kilometri de fabrica de automobile Ferrari, Autodromul Internațional „Enzo & Dino Ferrari”, circuitul a fost deschis oficial în 1953, iar cele mai importante curse internaționale cu motoare au fost găzduite aici: Formula 1, Cursa de 200 de Mile, Campionatul Mondial de Superbike, Open-ul Internațional GT și Campionatul Italian de Moto GP2, Asia Series.

Circuitul „Enzo&Dino Ferrari”, Imola

Lungime tur (mașini): 4.909 km
Lungime tur (motociclete): 4.936 km
Orientare: trigonometrică
Lățime circuit: între 10 și 15 metri
Viteza maximă atinsă : 330 km/h
Viraje : 9 de dreapta și 13 de stânga
Capacitate spectatori : 140.000

The post Formula 1 a ajuns la Imola, acolo unde și-a găsit sfârșitul legendarul Ayrton Senna. Povestea circuitului cu drame și curse memorabile | SPECIAL appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă