Fondatorul Spotify, un miliardar suedez, vrea să cumpere clubul Arsenal Londra

2 săptămâni in urmă 15

Miliardarul suedez Daniel Ek, fondatorul Spotify, a anunţat că este dispus să cumpere clubul Arsenal Londra, dacă actualul proprietar îl pune în vânzare, informează lefigaro.fr.

"Ţin cu Arsenal de când mă ştiu. Dacă Kroenke Sport Enterprises ar dori să vândă clubul Arsenal, aş fi fericit să mă implic", a scris Ek, pe Twitter.

Prezent în acţionariatul "tunarilor" din 2007, omul de afaceri american Stan Kroenke (73 de ani) este criticat de mult timp de suporteri pentru eşecul clubului de a cuceri trofee de la sosirea sa.

Implicarea clubului Arsenal în proiectul Super League, o competiţie privată şi aproape închisă, concepută de 12 mari grupări pentru a înlocui Liga Campionilor, a fost, de asemenea, respinsă de fani, deşi iniţiativa s-a îndreptat rapid către un fiasco în faţa reacţiilor negative venite de pretutindeni.

Vineri, aproximativ 2.000 de suporteri au manifestat împotriva proprietarului echipei lor favorite, înaintea meciul din Premier League pierdut, acasă, împotriva formaţiei Everton (0-1), potrivit News.ro.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă