Foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare dintre România şi Republica Moldova - actualizată

1 săptămână in urmă 8

Foaia de parcurs actualizată privind domeniile prioritare de cooperare dintre România şi Republica Moldova a fost semnată, marţi, la Palatul Cotroceni, de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicolae Popescu. Documentul a fost semnat în prezenţa şefilor de stat din cele două ţări, Klaus Iohannis şi Maia Sandu, aflată în vizită oficială la Bucureşti. Foaia de parcurs reprezintă baza cooperării viitoare concrete în plan bilateral între România şi Republica Moldova. Actualizarea şi completarea Foii de parcurs a fost agreată cu ocazia vizitei ministrului Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, la Chişinău, la 23 iulie 2021, imediat după alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Documentul semnat marţi reprezintă o actualizare a Foii de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare România - Republica Moldova, care a fost semnată la Chişinău, la 9 octombrie 2019, de miniştrii de Externe ai celor două state. În urma numeroaselor evoluţii din ultimii doi ani, dar mai ales după câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Maia Sandu în urmă cu un an şi după câştigarea alegerilor din 11 iulie de către forţele politice pro-europene şi pro-reformă democratică a devenit necesară actualizarea acestui document fundamental, pentru orientarea cât mai eficientă şi concretă a activităţilor Guvernelor României şi Republicii Moldova în domeniile considerate prioritare din perspectiva eforturilor de reformă democratică şi de avansare a agendei europene a Republicii Moldova. Din cauza evoluţiilor politice din Republica Moldova după semnarea Foii de Parcurs din 2019, respectiv înlocuirea Guvernului Maia Sandu şi atitudinea neconstructivă a guvernelor ulterioare, multe din proiectele incluse în Foaia de parcurs nu au putut avansa în mod corespunzător sau au fost blocate. În scopul actualizării Foii de parcurs, Ministerul Afacerilor Externe s-a consultat în ultimele luni cu toate instituţiile naţionale cu responsabilităţi în domeniu şi a elaborat un document cuprinzător şi deosebit de util - un inventar cuprinzător al proiectelor de cooperare în plan bilateral pentru perioada următoare. Totodată, în perioada iulie-noiembrie 2021 au avut loc, la Bucureşti şi Chişinău, consultări interinstituţionale extinse între cele două părţi pentru actualizarea şi completarea documentului din 2019. Obiectivul Foii de parcurs actualizate şi completate în 2021 este sprijinirea racordării ferme şi ireversibile a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, cu asistenţa României, pe următoarele direcţii comun asumate: *Susţinerea integrării europene a Republicii Moldova şi a procesului de reforme democratice; *Dezvoltarea economică şi socială a Republicii Moldova în beneficiul direct al tuturor cetăţenilor săi, pornind de la aşteptările acestora pentru un trai prosper, într-un stat democratic, cu instituţii publice moderne şi justiţie independentă; *Consolidarea comunităţii de limbă, istorie şi cultură dintre România şi Republica Moldova. Astfel, România şi Republica Moldova vor lucra împreună pentru îndeplinirea obiectivului fundamental de integrare europeană a Republicii Moldova, singura în măsură să asigure dezvoltarea economică şi socială a Republicii Moldova în beneficiul direct al tuturor cetăţenilor săi. Documentul cuprinde proiectele şi acţiunile prioritare de cooperare concretă pentru ambele părţi în ceea ce priveşte: interconectarea energetică; asistenţa nerambursabilă pentru Republica Moldova (prin intermediul unui nou Acord bilateral care să înlocuiască funcţiile Acordului privind asistenţa nerambursabilă de 100 milioane euro, semnat în 2010 şi ieşit din vigoare la 28 martie 2021 din cauza guvernului anterior al Republicii Moldova); sprijinul financiar rambursabil; infrastructura de transport; comunicaţiile şi societatea informaţională; cooperarea regională şi teritorială; protecţia mediului, apelor şi pădurilor; educaţia şi cercetarea; cultura; sănătatea; munca; cooperarea în domeniul afacerilor interne; cooperarea în domeniul finanţelor publice şi fondurilor europene; agricultura; cooperarea în domeniul justiţiei; cooperarea în domeniul comerţului şi investiţiilor; asistenţa oficială pentru dezvoltare; cooperarea pe linia Ministerelor Afacerilor Externe. Cooperarea bilaterală concretă cu Republica Moldova cuprinde în prezent iniţiative, parteneriate şi proiecte cu un grad înalt de complexitate şi profunzime, în toate domeniile de activitate. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă