FMI a revizuit în creştere estimările privind avansul economiei mondiale în 2021

1 lună in urmă 15

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a îmbunătăţit estimările privind creşterea economiei mondiale în 2021 şi a anunţat că scăderea activităţii economice din 2020, în urma pandemiei de coronavirus (COVID-19), va fi cu aproape un punct procentual mai puţin severă decât se previziona, transmite Reuters.

Multiplele aprobări de vaccinuri şi lansarea vaccinărilor în unele state în decembrie au sporit speranţele unui eventual final al pandemiei, care a provocat infectarea a aproape 100 de milioane de persoane şi decesul a peste 2,1 milioane de persoane pe plan global, se arată în raportul FMI.

Dar instituţia financiară avertizează că economia mondial continuă să se confrunte „cu incertitudini excepţionale” şi noile valuri de infecţii şi noile variate reprezintă riscuri, iar activitatea economică pe plan global va rămâne sub nivelul previzionat anul trecut, înaintea pandemiei. De asemenea, aproape 90 de milioane de persoane vor cădea probabil sub pragul de sărăcie extremă în perioada 2020-2021, pandemia ştergând progresele realizate în ultimele două decenii în privinţa eradicării sărăciei, iar nivelul şomajului este în creştere.

În cel mai recent „World Economic Outlook”, FMI estimează pentru 2020 un declin al economiei globale de 3,5%, în timp ce în octombrie previziona o scădere de 4,4%, datele reflectând redresarea mai solidă din a doua parte a anului trecut. Pentru acest an, FMI se aşteaptă la o creştere de 5,5%, mai mult cu 0,3 puncte procentuale faţă de prognoza din octombrie.

SUA, cea mai mare economie mondială, ar urma să înregistreze un avans de 5,1% în 2021, în timp ce PIB-ul Chinei ar urma să crească anul acesta cu 8,1% şi cu 5,6% în 2022.

Sursa: Agerpres

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă