Florinel Coman, probleme serioase după ce s-a accidentat. „Starea lui nu este una foarte bună!”

4 luni in urmă 16

Florinel Coman s-a accidentat în repriza a doua a meciului cu Backa Topola, scor 6-6 (5-4 după loviturile de la 11 metri), din turul 2 preliminar al Europa League, iar „Mbappe de România” are probleme serioase.

Toni Petrea, antrenorul care a revenit pe banca tehnică a FCSB-ului după ce a scăpat de coronavirus, a vorbit despre starea de sănătate a internaționalului român. Acesta susține că situația lui Florinel Coman nu este una tocmai bună și că va avea nevoie de o perioadă mai lungă de timp pentru a se recupera după accidentarea suferită în partida cu Backa Topola din Europa League.

Florinel Coman, probleme serioase după ce s-a accidentat în meciul Backa Topola – FCSB

„Sper ca de acum încolo aceste probleme să dispară şi jucătorii să fie la pregătiţi. Din ce ştiu, starea lui (n.r.- Florinel Coman) nu este una foarte bună. E o perioadă mai lungă de timp în care el va absenta. M-a mulţumit evoluţia jucătorilor tineri la meciurile dinainte, se vede însă lipsa lor de experienţă. De la zi la zi sperăm să revină cât mai mulţi jucători lângă noi, să putem să îi avem la pregătire ca să ne urmăm planul de pregătire.”, a spus Toni Petrea la finalul meciului Poli Iași – FCSB 5-2.

Florinel Coman ratează derby-ul cu Dinamo și barajul cu Islanda

Florinel Coman a ratat deja partidele cu FC Argeș, Slovan Liberec și Poli Iași, iar acum nu va putea fi pe teren la derby-ul cu Dinamo București din etapa a 6-a din Liga 1, sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 21.00. Mai mult, nici mirel Rădoi nu se va putea baza pe serviciile sale pentru partida cu Islanda de la barajul pentru EURO 2020.

22 de ani are Florinel Coman 5,5 milioane de euro este cota lui Florinel Coman, conform transfermarkt.com 5 meciuri, un gol și trei pase decisive a marcat Florinel Coman în sezonul 2020 – 2021

The post Florinel Coman, probleme serioase după ce s-a accidentat. „Starea lui nu este una foarte bună!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă