Florin Tănase urmează să câștige o avere în Emirate Arabe Unite. Salariul pe care i l-au pregătit șeicii

3 săptămâni in urmă 40

  • La Liga: Analiza sezonului, duminică, 19:45, Digi Sport 1

  • Bundesliga: Analiza sezonului, duminică, 21:15, Digi Sport 1

Atacantul celor de la FCSB se pare că este în negocieri avansate cu Al-Nasr, ocupanta locului 6 din campionatul Emiratelor Arabe Unite.

Florin Tănase, salariu aproape triplu față de FCSB la Al-Nasr

În cazul în care transferul lui Florin Tănase la Al-Nasr se concretizează, atunci omul numărul al celor de la FCSB din acest sezon urmează să aibă un salariu mult mai mare ca la formația bucureșteană.

Conform Fanatik, remunerația sa ar fi de 80.000 de euro, ceea ce ar însemna 960.000 de euro pe an. În comparație, Tănase câștigă la FCSB acum 30.000 de euro, adică 360.000 pe an.

Al-Nasr Dubai, 3 milioane de euro pentru transferul lui Florin Tănase

Căpitanul roș-albaștrilor are pe masă mai multe oferte, însă una dintre echipele interesate de serviciile sale îi va achita clauza de reziliere.

Al-Nasr Dubai, MOL Vidi și Ferencvaros se află în cursa pentru transferul lui Tănase. Trupa din Emiratele Arabe Unite a trimis deja o ofertă de 3 milioane de euro către FCSB, adică clauza de reziliere a contractului lui Florin Tănase,

Arabii îi achită clauza de reziliere lui Tănase, iar afacerea ar urma să fie perfectată până de Sărbători. Practic, acestea sunt ultimele zile ale fotbalistului în tricoul celor de la FCSB, formație la care evoluează din 2016. Roș-albaștrii vor încasa 3 milioane de euro în schimbul fotbalistului.

  • Florin Tănase are 9 goluri și 4 pase decisive în 16 meciuri în acest sezon al Ligii 1.
  • Cota de piață a lui Florin Tănase este 5 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.

Mihai Stoica: "Nici un euro discount pentru Tănase"

Mihai Stoica, manager general la FCSB, a anunțat că echipa este pregătită să se despartă de Florin Tănase, întrucât există înlocuitori potriviți.

Florin Tănase a fost golgheterul Ligii 1 în sezonul 2020-2021, cu 24 de reușite.

"Dacă ar fi plecat în Norvegia sau în Ucraina, nu eram așa de bucuros. Dar acolo unde sunt palmieri m-aș bucura să meargă, îmi plac palmierii, am o simpatie deosebită. Dacă îi e bine lui, nouă ne va fi bine oricum. Sub clauză e clar că nu pleacă. Cine vrea să-l cumpere, să nu se gândească nici măcar la un euro discount.

Din punct de vedere fotbalistic, e o pierdere mare. Așa cum a fost și Dennis Man, Olimpiu Moruțan. Dar întâi trebuie rentabilizată afacerea, în plus trebuie să ne gândim și la jucător. Aș considera un mare eșec profesional dacă am avea un jucător în afara listei, să n-aibă drept de joc. Dacă pleacă Tase, are cine să-l înlocuiască, chiar dacă nu la nivelul la care este el acum", a spus Mihai Stoica.

Etichete: transfer , al nasr , salariu , florin tanase , fcsb

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă